Consiliul Județean Vrancea a alocat un milion de lei pentru sportul vrâncean în ultimii 2 ani, iar acțiunile de acest gen vor continua și în anii următori. Anunțul a fost făcut de administrația județeană după ce primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă, a afirmat luni în cadrul ședinței Consiliului Local Focșani că vrea mai multă implicare din partea celorlalte autorități publice din Vrancea pentru finanțarea competițiilor sportive organizate la Focșani.
„În cadrul ședinței Consiliului Local Focșani de luni, primarul Municipiului Focșani a făcut unele afirmații cu privire la presupusa lipsă de susținere a Consiliului Județean pentru sport și sportivii din Vrancea, în cei doi ani de mandat al președintelui Cătălin Toma. Edilul a declarat că administrația județeană nu a susținut sportul vrâncean, afirmație prin intermediul căreia, considerăm noi, induce în eroare opinia publică. De aceea, pentru o bună informare a cetățenilor, prezentăm lista proiectelor pentru susținerea sportului local, bugetele fiind alocate de Consiliul Județean în perioada mandatului și la propunerea președintelui Cătălin Toma (21 octombrie 2020 – prezent):
Olimpicii pe primul loc – secțiunea SPORT (2020, 2021, 2022): 385.000 lei; La acest capitol au fost premiați peste 150 de sportivi, inclusiv campionii europeni Ana-Maria Bărbosu (gimnastică), Iulia Trestianu (gimnastică), Larisa Bogdan (cantotaj) și Laris Borș (judo);
Superliga Copiilor la fotbal (2021, 2022): 300.000 lei; Finanțarea activității sportive a copiilor și juniorilor din Vrancea, zeci de cluburi și sute de micuți fotbaliști beneficiind de echipament, mingi de fotbal etc.;
Turul ciclist al Vrancei (2021, 2022): 90.000 lei;
Vrancea Trophy (tenis de câmp – 2022): 40.000 lei;
Cupa Vrancei la Aeromodelism (2022): 35.000 lei;
Drumul mausoleelor pe motocicletă (2021): 5.000 lei;
Proiecte de sport finanțate prin Legea 350/2005 (2022): 145.000 lei:
Vrancea Montană (atletism);
O minte inițială (ciclism, amenajare piste).
Totodată, Consiliul Județean Vrancea a scos din sertar proiectul privind reabilitarea stadionului Tineretului din Focșani. Este un proiect care a fost uitat mai mulți ani de către fosta administrație și care acum, ca urmare a demersurilor președintelui Cătălin Toma, a intrat pe un făgaș normal. De asemenea, Consiliul Județean Vrancea a găzduit la bazinul de înot din Focșani Cupa României la polo feminin, ediția 2022, și a propus un proiect major de realizare a unei piste de biciclete de la Focșani la Suraia (13 km)“, se arată într-un comunicat remis presei de Consiliul Județean Vrancea.
De altfel, și președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a precizat că sănătatea, educația și sportul sunt domenii extrem de importante pe care le-a susținut și le va susține. „Consiliul Județean Vrancea a alocat 1 milion de lei pentru sportul vrâncean în ultimii 2 ani, iar acțiunile de acest gen vor continua și în anii următori. Aceste cifre arată un interes real al administrației județene pentru susținerea sportului. Sănătatea, educația și sportul merg mână în mână și de aceea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Vrancea nu am neglijat și nu voi neglija niciunul din aceste domenii“, a afirmat președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.