Ediția: Joi 18 aprilie 2024 Nr. 6607
Ediția: Joi 18 aprilie 2024 Nr. 6607

Program special la Agenția de Bilete pentru Festivalul Florentin Delmar

Ateneul Popular „Mr. Gh Pastia” din Focșani a stabilit un program special pentru Agenția de Bilete în perioada Festivalului Florentin Delmar. Începând de ieri și până în ziua concursului, Agenția de Bilete va funcționa între orele 08.00-19.00 de luni până vineri și în intervalele 09.00 – 13.00 și 16.00 – 19.00, sâmbătă până duminică. „Tradiția creată de Festival este demonstrată de solicitările din comunitate. Ne bucură interesul manifestat de atât de mulți dintre dumneavoastră și acționăm în consecință”, se arată în mesajul Ateneului Popular, care menționează că relații pot fi obținute la telefon +40 769 115 319.

Festivalul Florentin Delmar va fi organizat în perioada 18-19 noiembrie la Ateneul Popular „Mr. Gh Pastia” din Focșani. Festivalul de la Focșani este al doilea cel mai vechi festival de muzică ușoară românească din țară, cu peste 40 de ani de existență.

Invitații speciali care vor susține recitaluri la ediția din acest an sunt Nico, Romeo Zaharia, Daniela Răduică, Laurențiu Cazan. Prezentatori sunt Alexandra Velniciuc, Marilena Șerbănuț, Sorin Francu. În seara Galei Festivalului, va susține un recital câștigătorul ediției de anul trecut, Andrei Petruș. Tinerii artiști vor fi acompaniați de Viorel Gavrilă Band.

Premiile oferite de organizatorii Festivalului sunt menținute la nivelul din anii trecuți. Trofeul „Florentin Delmar” va avea o valoare de 10 mii lei, se vor oferi premiul I – 5 mii lei, premiul II – 4 mii lei, premiul III – 3 mii lei, iar premiul special al juriului o mie de lei. Juriul va putea acorda un Premiu Special pentru cea mai bună interpretare a uneia dintre melodiile compozitorului Florentin Delmar. Jurizarea acestui premiu se va face separat de interpretarea și prezentarea generală a concurenților. Festivalul „Florentin Delmar” este o manifestare artistică de nivel național, organizată de Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia” Focșani, Primăria Municipiului Focșani, Consiliul Local Focșani, în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?