Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

VIDEO și GALERIE FOTO: La pas prin Munții Vrancei, în drum spre Golul Roibului

Sunt locuri și povești pe care poate că nu le vom descoperi niciodată din cauza lipsei timpului. Astăzi însă vă propunem o excursie în Munții Vrancei, mai precis pe traseul care duce către Golul Roibului. Sfârșitul lunii octombrie ne-a prins prin Munții Vrancei, în căutarea unor noi locuri de relaxare. Cu ajutorul lui Marius Adian Coviltir, șef formație Salvamont Vrancea, am ajuns în Golul Roibului, acolo unde simți efectiv că ești cu un pas mai aproape de cer. Toamna a „pictat‟ cum numai ea știe un peisaj de basm, iar soarele generos scaldă în lumina lui falnicii copaci.

Dorindu-ne să ne bucurăm cât mai mult de frumusețea Munților Vrancei, am plecat din Focșani încă de la primele ore ale dimineții. După o scurtă oprire la Baza Salvamont de la Păulești, am pornit spre Golul Roibului. Pe drum, am mai făcut o oprire la viaductul care traversează pârâul Coza. Pe cât de spectaculos, pe atât de periculos poate fi drumul pe care l-am abordat, mai ales pentru cineva care nu este echipat corespunzător. Ori de câte ori avem ocazia, vă reamintim că mersul pe munte nu este o joacă, iar încălțămintea adecvată este obligatorie. „Când mergem pe munte trebuie să avem o încălțăminte cu talpă aderentă, care să ne fixeze foarte bine glezna astfel încât să nu ne accidentăm. Fiind toamnă, în ciuda temperaturilor blânde cu care ne-am obișnuit în ultimii ani, trebuie să ne îmbrăcăm adecvat, eventual să avem la noi în rucsac haine de schimb, însă nu prea multe ca să nu ne îngreuneze rucsacul‟, recomandă Adrian Coviltir. Totodată, pelerina de ploaie, apa, gustările, fluierul, harta zonei și lanterna n-ar trebui să lipsească din rucsacul cu care plecăm la munte.

Terapie în mijlocul munților

Recapitulând: după ce lăsăm Focșaniul în urmă și pornim spre Păulești, pe drumul național 2D, „urmăm traseul marcat cu punct galben către Cascada din Horn până la cantonul Alunul, de unde vom urma un alt drum forestier care ne va duce în apopiere de stâna de la Vidreni‟. Ajungem în sfârșit în Golul Roibului, ocazie cu care imortalizăm imediat momentul pentru că… nu oricine reușește să ajungă aici. Mirosul de „aer curat‟ inundă nările, iar frumusețea peisajului este terapie pentru ochi. „Este clar faptul că drumul către Golul Roibului nu este accesibil autovehiculelor, cu atât mai puțin celor cu gardă joască. Fiind vorba despre un drum forestier, calitatea lui este precară din cauza precipitațiilor și a lucrărilor din zonă‟, atrage atenția Adrian Coviltir.

Înainte de a porni la drum este foarte important să ne infomăm cu privire la traseu, dar și la condițiile meteo, iar sfaturi bune putem obține de la Salvamont Vrancea. „Este o zonă pitorească în care putem observa cum toamna a conturat un peisaj spectaculos. Aici, în Golul Roibului, ne aflăm la intersecția a două trasee. Este vorba despre traseul marcat cu triunghi roșu care urcă din Cheile Tișiței și merge către Șaua Geamăna, și traseul marcat cu punct roșu care pleacă de la Stâna Cârnituri și merge până aici, în Golul Roibului‟, mai spune Adrian Coviltir.

Cu o amintire de neuitat, câteva poze și promisiunea că vom descoperi și alte locuri frumoase din Munții Vrancei, ne întoarcem acasă, în Focșani.

.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?