Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Contractele de închiriere a locuințelor ANL pot fi prelungite pe 5 ani

Chiriașii locuințelor ANL nu vor mai fi obligați să își prelungească, anual, contractele de închiriere, potrivit unui proiect legislativ care a fost votat, ieri, în Camera Deputaților. Deputatul PSD de Vrancea, Laurențiu Marin, a anunțat că noua lege acordă câteva facilități la vânzarea și închirierea locuințelor ANL. „Propunerea legislativă la care sunt coinițiator modifică Legea 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe și oferă posibilitatea de prelungire a contractului de închiriere a locuinţelor pentru tineri destinate închirierii, inclusiv cele construite şi destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialişti din învăţământ sau sănătate, pe perioade de câte cinci ani, iar nu de un an, cum este în prezent. O altă modificare se referă la condițiile impuse la vânzarea locuințelor ANL. Până în prezent, după cumpărarea unei locuințe prin programul ANL, proprietarul nu putea vinde locuința timp de 5 ani, interdicția vânzării fiind înscrisă în cartea funciară. Prin legea adoptată astăzi a fost eliminată această condiție, dacă achiziţionarea locuinţei s-a făcut după minimum 6 ani de la data încheierii contractului de închiriere”, arată deputatul Laurențiu Marin. Acesta a precizat că nu se poate vorbi de un avantaj financiar pentru cei care cumpără o locuință unde au locuit șase ani, pentru care au plătit chirie și unde prețul de achiziție acoperă cheltuielile de construcție. Mai mult, subliniază deputatul PSD, vânzarea locuințelor către tinerii chiriași este „o măsură adoptată pentru a recupera sumele investite de la bugetul de stat pentru edificarea unor noi locuințe și crează posibilitatea ca mai mulți tineri să obțină o asemenea casă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?