– Drama istorică “Femeia Rege”, cu inconfundabila Viola Davis în rol principal, rulează în avanpremieră la Happy Cinema Focşani.
Acţiunea e plasată la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în Regatul Dahomey, actualul Benin. Cel mai apreciat general al amazoanelor, Nanisca, interpretată de Davis, trebuie să înfrunte invazia franceză și triburile din jur care încearcă să-i distrugă onoarea și să-i înrobească poporul. Această femeie își va conduce armata, inclusiv pe fiica ei Nawi, într-o luptă pentru a preveni distrugerea a tot ceea ce iubesc. Un film absolut antrenant, pe care nu-l poţi rata!