Angajaţii români s-au concentrat cel mai mult pe creşterea veniturilor pentru a face faţă scumpirilor (sondaj)

0
92

Angajaţii români s-au concentrat cel mai mult în acest an pe creşterea veniturilor pentru a face faţă scumpirilor (25%), pe găsirea unui nou job (20%) şi pe dezvoltarea profesională în cadrul poziţiei actuale (13%), potrivit unui sondaj realizat de o platformă de recrutare online.Dacă 2021 poate fi considerat un an de sedimentare a schimbărilor apărute după debutul pandemiei, 2022 a adus noi provocări şi incertitudini. Cu toate acestea, pe plan profesional, 37% dintre angajaţii români consideră că nu au fost mari diferenţe faţă de anul anterior, 26% au perceput acest an ca fiind mai rău, în timp ce pentru 31% a fost chiar mai bun. După toate schimbările din anii precedenţi, angajaţii români s-au concentrat cel mai mult în acest an pe creşterea veniturilor pentru a face faţă scumpirilor (25%), pe găsirea unui nou job (20%), pe dezvoltarea profesională în cadrul poziţiei actuale (13%), pe regăsirea satisfacţiei la job (10%), pe evitarea burnout-ului (8%) şi pe păstrarea jobului actual (6%)‟, după cum arată cercetarea BestJobs. Totodată, 34% dintre angajaţii care au răspuns la sondaj declară că au reuşit în acest an să restabilească echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală, în timp ce 28% şi-au crescut veniturile.

 Pentru alţii, important a fost să obţină o promovare (14%) sau să ducă la bun sfârşit un proiect dificil (10%). 65% dintre respondenţii la sondaj sunt de părere că un angajat ar trebui să îşi caute un job care să îi aducă satisfacţie astfel încât să îşi dorească să evolueze, în timp ce 25% consideră că trebuie să fie tot timpul proactiv şi să încerce să îşi depăşească atribuţiile şi numai 7% au spus că trebuie îndeplinite doar sarcinile din fişa postului şi nimic în plus. În perspectivă, o treime dintre angajaţi spun că şi-ar pierde motivaţia dacă angajatorul nu le-ar mări salariul astfel încât să compenseze scumpirile. Ceilalţi au menţionat lipsa aprecierilor (17%), stresul (16%), lipsa de împlinire la job (11%) şi volumul prea mare de muncă (7%) printre cauzele demotivării. (…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here