Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Vrânceancă înșelată la bani după ce a cumpărat scrumbie și două găini

O femeie din județ a solicitat ajutorul oamenilor legii pentru a-și recupera suma de 230 de lei, sumă cu care aceasta considera că a fost înșelată în momentul în care a cumpărat niște scrumbie și două găini. Partea vătămată făcuse cumpărăturile chiar la poarta sa, dat fiind că, din ce a povestit anchetatorilor, fusese abordată de două femei, care îi oferiseră spre vânzare scrumbie şi două găini. Așa că nu a mai stat pe gânduri și a achitat în grabă suma de 400 de lei, dar după plecarea femeilor și după ce a cântărit scrumbia și găinile, și-a dat seama că plătise mult mai mult decât trebuia. Astfel, femeia a arătat că trebuia să plătească suma de 11 lei/ kg pentru scrumbie, însă la cântar erau doar 10 kg, iar găinile, care costau 14 lei/ kg, cântăreau doar câte 5 kg. Câteva luni, oamenii legii au încercat să dea de urma celor două vânzătoare, însă partea vătămată nu a putut da prea multe detalii. În final, în iunie, partea vătămată a revenit și a declarat că nu mai are pretenţii şi nu mai doreşte continuarea cercetărilor, astfel că soluția a fost de renunțare la urmărirea penală, soluție confirmată ulterior și în instanță. 

Sursa foto: cottonbro – pexels.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?