Ediția: Vineri 4 octombrie 2024 Nr. 6729
Ediția: Vineri 4 octombrie 2024 Nr. 6729

Activități anticorupție în școlile de șoferi din Vrancea

Vrancea/ Activități preventive anticorupție

Ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vrancea, cu sprijinul reprezentanților unor școli de șoferi din județul Vrancea, au organizat și desfășurat în perioada 26 – 29 septembrie 2022, un număr de 4 activități de educație preventivă pentru promovarea integrității adresate cetățenilor implicați în susținerea examenului pentru obținerea permisului de conducere.

În cadrul întâlnirilor, au prezentat aspecte referitoare la competența Direcției Generale Anticorupție, conținutul infracțiunilor de corupție prevăzute de Codul Penal, modul de acțiune în situația în care sunt implicați sau iau cunoștință despre săvârșirea unor astfel de fapte, respectiv modalitățile de sesizare.

Reamintim că la nivel local, Direcția Generală Anticorupție este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Vrancea al cărui sediu se află municipiul Focșani, strada Cezar Bolliac nr. 12, tel./ fax 0237/ 207.129.

Cetățenii județului Vrancea care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupție pot face acset lucru printr-o sesizare gratuită la Call Center-ul anticorupţie 0800.806.806, prin e-mail la adresa : vrancea.dga@mai.gov.ro. sau direct la sediul structurii județene.

SERVICIUL JUDEȚEAN ANTICORUPȚIE VRANCEA

Comunicat de presă, 3 octombrie 2022

Foto cu rol de prezentare, sursa: Norma Mortenson- pexels.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?