Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Panourile fotovoltaice se adună în depozite tocmai când Europa se confruntă cu o criză energetică

Zeci de mii de panouri fotovoltaice stau nefolosite în depozitele din Europa, tocmai când continentul se confruntă cu o criză energetică fără precedent, pentru că nu sunt suficient de mulţi ingineri care să instaleze modulele pe acoperiş suficient de rapid pentru a ţine pasul cu cererea, informează Bloomberg. „Panourile fotovoltaice sunt o infrastructură, nu poţi să pocneşti din degete şi să pui la punct infrastructura”, spune Jenny Chase, analist la BloombergNEF. Firmele care se ocupă de panouri fotovoltaice „încep să îşi dea seama că nu le instalează atât de rapid pe cât le achiziţionează”, adaugă analistul.

Aceste comenzi restante încep să se vadă în cifrele de export ale celui mai mare producător mondial de panouri fotovoltaice. Vânzările Chinei spre Europa s-au cifrat la 14,2 miliarde de dolari în perioada ianuarie-iulie, sau 54 de gigawaţi, potrivit BloombergNEF. Este vorba despre o capacitate de producţie suficientă pentru a alimenta cu electricitate peste 16 milioane de gospodării din Germania şi peste capacităţile de 41 de gigawaţi prognozate de analiştii BNEF că vor fi instalate în Europa pe ansamblul acestui an. Chiar şi aşa Europa urmează să instaleze în 2022 capacităţi record de producţie a energiei fotovoltaice, însă cifrele ar putea fi mult mai mari dacă toţi cei care cer panouri ar putea să le obţină, susţine Dries Acke, director la grupul de lobby Solar Power Europe. „Cei care instalează panouri fotovoltaice din multe ţări au agenda completă pentru următoarele săptămâni şi luni”, spune Dries Acke. Potrivit acestuia, în cazul Belgiei şi Germaniei, panourile fotovoltaice comandate acum ar putea să fie instalate abia în luna martie a anului următor.

Problema este că instalarea panourilor fotovoltaice pe acoperiş este o sarcină cu un consum intensiv de forţă de muncă. Întreruperile provocate de lipsa de instalatori sunt mult mai comune în rândul clienţilor interni decât în cazul parcurilor fotovoltaice construite de companiile de utilităţi, susţine Daniel Tipping, analist la firma de consultanţă Wood Mackenzie Ltd.

Unul dintre cei mai mari instalatori de panouri fotovoltaice pe acoperiş din Spania, firma Holaluz-Clidom SA, a decis să înfiinţeze o academie pentru a pregăti muncitori şi a-şi rezolva astfel deficitul de mână de lucru. În urmă cu un an, era nevoie de 180 de zile pentru a instala un sistem de panouri fotovoltaice pe acoperiş, însă acum compania a redus intervalul la 45 de zile, spune directorul general Carlota Pi Amoros. „Există o cerere nebunească pentru panouri fotovoltaice în Spania. A venit toamna şi ne asigurăm clienţii că vor avea panourile instalate până la iarnă. Acesta este un argument de vânzare foarte puternic”, a spus Carlota Pi Amoros.

Deficitul de mână de lucru este principalul obstacol care stă în calea industriei solare din Europa în acest moment. Însă acumularea de panouri fotovoltaice în portul Rotterdam, cel mai mare din Europa, are legătură şi cu problemele de logistică. Perioade mari de aşteptare sunt raportate la vămi în timp ce un deficit global de cipuri de computer face ca panourile să nu dispună de invertoarele de care au nevoie pentru a procesa electricitatea. „Lucrurile nu arată prea bine în acest moment cu lanţul de aprovizionare. Nu avem nicio şansă să ne îndeplinim obiectivele climatice în următorii ani dacă aceste lipsuri întârzie creşterea industriei”, a spus Martin Schachinger, director la platforma germană de brokerager solar pvXchange Trading GmbH.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?