Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Se vrea repopularea la capacitate maximă a blocului Onasis; mai multe apartamente sunt libere și în blocuri ANL

În funcție de votul care va fi dat în ședința de joi a Consiliului Local Focșani, zece persoane ar putea primi cheile de la un apartament ANL. Locuințele pentru tineri propuse pentru a fi repartizate sunt situate pe străzile Democrației și Ulmului, în documentație arătându-se că „în perioada iulie-august au devenit libere din punct de vedere juridic, ca urmare a cererilor de reziliere depuse de titularii contractului de închiriere, 10 unități locative situate în Cartierul Tineretului Sud cât și în Cartierul Brăilei”. De aici, se pot face repartizări către solicitanții din Lista de priorități aprobată pentru acest an. După analizarea listei, s-a constatat că între timp doi dintre solicitanți au devenit proprietari, astfel că se propune repartizarea unei locuințe solicitanților de la pozițiile 16, 17, 19, 20, 21, 23, 24, 25, 26 și 27, conform proiectului propus de liberalii Victor Dumitru, Liviu George Macovei, Livia Silvia Marcu, Cristian Zîrnă și viceprimarul USR Alexandra Tătaru.

Doi dintre consilierii de mai sus – Dumitru și Macovei, împreună cu colegul de bază Ionel Costea, mai au un proiect propus spre aprobare. Este vorba aprobarea extinderii de spațiu în blocul de pe Măgura nr. 123 (blocul Onasis), care este proaspăt reabilitat, pentru 8 familii care în prezent locuiesc în imobile de pe Revoluției 16 și 17. Cu toate acestea, raportul din spatele proiectului are o obiecție de legalitate, după ce s-a făcut o analiză din care a reieșit că nu se respectă întocmai legea. Ba mai mult, la mijloc a intervenit și o plângere penală pentru fals în declarații, din partea primăriei. Din ce se explică în document, aprobarea extinderii de spațiu unei familii – din apartamentul de 40,23 metri pătrați, într-un apartament cu 3 camere, în suprafață de 77,55 mp, nu este în conformitate cu legea, în condițiile în care unul dintre copiii familiei a primit deja sprijin pentru construirea unei locuințe și are în proprietate un teren de 400 mp, atribuit printr-o hotărâre de CL din 2020. „Acest fapt contravine criteriilor de acces și deținerea unor locuințe aflate în proprietatea municipiului Focșani (…). S-a constatat că declarația notarială autentificată (…), emisă pentru toți membrii familiei, precum și actele depuse în susținerea cererii de solicitare extindere locuință, dar și cele depuse la încheierea contractului de închiriere contravin Legii locuințelor 114/1996 și a Regulamentului aprobat prin HCL 111/31.03.2022. Totodată, din ancheta socială privind situația socială și materială a familiei (…), care a fost atașată la cererea de extindere, reiese faptul că fiul, (…) locuiește în locuința socială situată în strada Revoluției (…). față de cele menționate, această familie a fost notificată în sensul predării locuinței pe cale administrativă și s-a solicitat acționarea în instanță pentru reziliere de contract și evacuare, dar și plângere penală penală privind falsul în declarații, fapt ce a fost adus la cunoștința comisiei (…). Ulterior, doamna (…) a completat dosarul de extindere cu declarația notarială prin care declară că dorește scoaterea din contract a fiului (…), dar și a fiicei (…), motivat de faptul că nu mai locuiesc în spațiul locativ deținut cu chirie”, se explică în ce constă rezerva privind proiectul de hotărâre.

Ar mai fi de menționat că, în prezent, în blocul de la Măgura, situat în vecinătatea Complexului Onasis, sunt libere fix 8 apartamente. Aici ar urma să se mute, conform proiectului de hotărâre, familii formate din 12, 9, 8, 6, 5 sau 4 membri. Și, dacă pentru 7 din cele 8 familii propuse pentru a primi un apartament nou-nouț pe Măgura nu au existat obiecții sau dubii, în continuare una dintre propuneri, cea cu numărul 3, este considerată nepotrivită. Cu toate acestea, în documentație se arată că „membrii comisiei au luat act de situația acestei familii, însă susțin extinderea propusă pentru familia (…), până la definitivarea dosarului în instanță”; familie care este compusă din 9 persoane, din care 7 sunt copii. Membrii comisiei sunt și inițiatorii acestui proiect de hotărâre și, totodată, membri ai majorității din CL Focșani. Culmea, cel de-al patrulea membru al amintitei comisii, Mirela Stroe – partea USR a grupului majoritar, a realizat că propunerea numărul 3 ar fi nelegală, având totodată dubii și cu privire la o altă propunere de extindere din cele 8, astfel că nu a mai vrut să fie inițiator al proiectului de hotărâre.

Un alt proiect pe ordinea de zi a ședinței de joi vizează aprobarea unui schimb de locuințe ANL situate în Focșani, Cartierul Brăilei, solicitat de titularii contractelor de închiriere. Astfel, titularii contractelor de închiriere ar urma să facă schimbul între o garsonieră și un apartament cu două camere, potrivit solicitărilor transmise luna trecută. Pe de altă parte, chiriașii unui ANL ar putea deveni proprietari, dacă va trece proiectul de hotărâre privind aprobarea vânzării cu plata în rate a apartamentului va trece de vot. Contractul de închiriere a fost semnat de această familie în 2018 și, conform calculului, ar trebui achitată în total suma de 236.821,56 lei, inclusiv TVA, timp de 10 ani. Din ce explică în proiect, este nevoie de un avans de 50.000 lei și un comision de 2.344,77 lei – sume care trebuie achitate în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar diferența se va plăti în rate lunare egale. Apartamentul are două camere și o suprafață de 69,90 metri pătrați, în timp ce boxa aferentă are o suprafață de 14,60 mp. Totodată, pe masa consilierilor locali mai există un proiect similar, pentru cumpărarea unui alt apartament, în suprafață de 48,60 mp și a boxei aferente, în suprafață de 9,80 mp. În acest caz, prețul a fost stabilit la 165.092,99 lei, din care 24.763,95 lei reprezintă avansul, 1.634,58 comisionul, iar restul de 140.329,04 lei diferența de valoare care urmează a fi achitată în rate lunare egale, care vor fi plătite pe o prioadă de 25 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?