Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

GALERIE FOTO! Polițiștii vrânceni, prezenți la Mănăstirea Brazi și la Liceul „Al. I. Cuza” din Panciu, în cadrul unor acțiuni informativ-preventive

ACȚIUNI PREVENTIVE ÎN SISTEM INTEGRAT ALE POLIȚIȘTILOR ȘI JANDARMILOR

Polițiștii și jandarmii au fost prezenți ieri la Mănăstirea Brazi și au oferit participanților recomandări pentru siguranța bunurilor, prevenirea violenței domestice și evitarea implicării în conflicte.

În cadul activității, participanții au primit recomandări pentru protejarea bunurilor personale, în condiții de aglomerație și pentru prevenirea furturilor din locuință. Polițiștii le-au explicat diverse moduri de acțiune preferate de infractori cât și modul în care acestea pot fi prevenite.

Totodată, activităţile desfăşurate de către poliţişti au avut drept scop creşterea gradului de informare a populaţiei cu privire la prevederile legale privind violenţa domestică. Poliţiştii au adus în atenţia cetăţenilor, condiţiile pentru emiterea ordinului de protecţie, cât şi modalitatea de sesizare a cazurilor de violenţă domestică.

Tot ieri, polițiștii și jandarmii vrânceni au interacționat cu elevii Liceului Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Panciu. Adolescenții au fost informați în legătură cu consecințele devastatoare ale consumului de droguri și au fost sfătuiți să aleagă grupuri de prieteni care au obiceiuri sănătoase (nu consumă alcool, tutun sau droguri) și nu se abat de la normele sociale.

Activitățile desfășurate ieri au fost structurate pe domenii de prevenire, în colaborare cu jandarmii vrânceni. Alte teme abordate au fost prevenirea şi combaterea actelor de discriminare, disparițiile de minori, siguranța pe stradă și siguranța în mediul online.

Acţiunile informativ – preventive ce vizează siguranţa tinerilor vor continua.

Comunicat IPJ Vrancea, 23 septembrie 2022

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?