Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610
Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610

FOTO! Lecție de educație rutieră și despre meseria de polițist, la Școala ”Oana Diana Renea” din Focșani

În prima zi a acestei săptămâni, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Rutier Focșani au desfășurat activități de educație rutieră la Școala ”Oana Diana Renea”, din municipiul Focșani, la care au participat peste 100 de elevi.

Poliţiştii le-au prezentat celor mici regulile de circulaţie şi importanţa abordării unui comportament corect ca pietoni, pentru prevenirea evenimentelor rutiere.

Copiii au învăţat să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora, să se deplaseze doar pe trotuar și să traverseze strada doar pe trecerea pentru pietoni, fără a alerga.

Totodată, aceştia au învățat semnificaţia indicatoarelor rutiere adresate traficului pietonal și semnificația culorilor semaforului, fiindu-le prezentat și laboratorul mobil de educație rutieră, din cadrul Serviciului Rutier.

La una dintre clase, un polițist din cadrul Biroului Rutier a răspuns solicitării doamnei învâțătoare de a le vorbi colegilor din clasa copilului său despre meseria de polițist.

Curiozităților din seria :”Unde să mergi dacă observi că cine face un lucru rău?” ”Ce calități ar trebui să aibă un polițist?”, ” Cu cine se luptă polițiștii?”, ”Este o muncă periculoasă?” le-a oferit răspuns colegul nostru din cadrul Biroului Rutier Focșani care, la rândul său le-a adresat întrebarea ”V-ar plăcea să deveniți polițisti?”.

Copii au fost foarte receptivi şi activi în cadrul lecţiilor predate de poliţişti.

Responsabilizarea celor mici în ceea ce priveşte regulile de circulaţie, pentru siguranța acestora, reprezintă o preocupare permanentă a polițiștilor vrânceni iar astfel de activități vor continua și în perioada următoare.

text și foto: IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?