Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

GALERIE FOTO: Handbal juniori 1 –Focșănenii își confirmă valoarea!

  • CSM Focșani 2007 – LPS Iolanda Balaș Soter Buzău 37-30 (17-15)

Formații

CSM Focșani 2007: Vișan, Zaharia, Bouroș – Condrea, Gogonea – 3, Feraru – 2, Golea – 11, Giurgiuveanu – 13, Bari – 2, Ciobanu, Baciu, Pavlov – 6, Gavrilă, Andronic.

Antrenori, Marius Partene – principal, Iulian Neață – secund, Constantin Daniel Rusu, antrenor pentru portari

LPS Buzău: Iordache, Gurău – 3, Fulga – 1, Rizea – 7, Giurea – 2, Petruț – 4, Sărățeanu, Pavel – 8, Lazăr, Iana, Tudorache – 3, Matei – 1, Popescu – 1.

Antrenori, Mitel Stanciu, Bogdan Constantin

Echipa de handbal juniori 1 a CSM Focșani 2007, care a încheiat pe locul 4 Turneul final al ediției de campionat 2021-2022, când a fost foarte aproape de medalie, a început în forță și campionatul 2022-2023. În prima etapă, focșănenii au jucat în Sala Polivalentă sâmbătă, 17 septembrie, cu LPS Iolanda Balaș Soter Buzău, o formație bună, cu câțiva jucători înalți, cu forță de pătrundere și aruncare la poartă. Cu trei internaționali în teren – Alexandru Golea, Nikolas Vișan și David Pavlov, onorându-și statutul, și cu un Vlad Giurgiuveanu în zi de gol, CSM 2007 a condus în permanență în prima repriză la două, trei, patru goluri, iar în pauză s-a intrat cu 17-15.

Partea a doua a întâlnirii a fost și mai clar a focșănenilor care s-au dus în față până la zece goluri, 29-19. Cu victoria în buzunar, antrenorii CSM 2007 au schimbat mult, singurul, care a rămas pe teren 60 de minute fiind Alex Golea, conducătorul de joc și golgeterul echipei. Buzoienii au forțat, s-au apropiat până la trei goluri, 36-29, dar finalul partidei a fost cu echipa de bază a CSM 2007 în teren și meciul s-a încheiat cu 37-30. Rezultat normal, care îi indică pe focșăneni candidați principali la promovarea în turneul Valoare dintr-o serie din care mai fac parte LPS Vaslui și LPS Roman.

Sâmbătă, 24 septembrie, CSM Focșani 2007 va juca în deplasare la LPS Roman. Până atunci, astăzi, 19 septembrie, juniorii 1 ai CSM 2007 vor juca la Vaslui, în Campionatul echipelor de Divizia A-tineret.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?