Vineri, 16 septembrie 2022, Primăria Municipiului Focșani organizează conferința de lansare a proiectului finanțat din fonduri europene “Facilitarea accesului la servicii de calitate în Municipiul Focșani”. Obiectivul principal îl reprezintă dezvoltarea unui management performant și facilitarea accesului la servicii de asistență socială de calitate în Municipiul Focșani, prin reducerea birocrației, creșterea eficienței, transparenței și integrității serviciilor oferite cetățenilor ca urmare a implementării unui Sistem Informatic pentru Accesul la Servicii Sociale (SIASS) în cadrul Direcției de Asistență Socială (DAS) Focșani. Evenimentul va avea loc la Ateneul Popular “Maior Gheorghe Pastia” Focșani, cu începere de la ora 10:00.
Din punct de vedere funcțional, platforma SIASS va asigura la nivelul DAS Focșani următoarele servicii integrate:
– registratura electronică;
– arhiva electronică;
– sistem de management al documentelor și al fluxurilor de lucru;
– sistem de gestionare electronică a managementului de caz și a beneficiilor sociale acordate;
– rapoarte.
Termenul limită de implementare a proiectului este 27 august 2023, valoarea totală fiind în sumă de 2.989.756,00 lei, din care:
– 2.541.292,60 lei – cofinanţare nerambursabilă UE;
– 388.668,28 lei – cofinanțare buget național;
– 59.795,12 lei – cofinanțare buget local.
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani