Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610
Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610

FOTO: Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, alături de elevi, părinți și cadre didactice

DEBUTUL ANULUI ȘCOLAR – ÎN SIGURANȚĂ! ÎMPREUNĂ creștem copii sănătoși și fericiți!

Siguranța în școli reprezintă o prioritate, astfel că pe durata desfășurării anului școlar, unitățile de învătământ au fost incluse în itinerariile de patrulare ale polițiștilor, în scopul asigurării climatului optim de siguranță în incinta acestora și în proximitate. În perioada 5 – 9 septembrie 2022, au fost efectuate controale în trafic, care au vizat verificarea stării psihofizice a conducătorului autovehiculului, utilizării centurilor de siguranță și respectării normelor rutiere și a legalității transporturilor.

În cadrul festivității de deschidere a noului an școlar, Biroul Siguranța Școlară în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea a distribuit peste 1200 flyere cu recomandări pentru părinți, în vederea unei mai bune comunicări și informări cu privire la riscurile la care pot fi expuși copiii. Conform Planului Comun Teritorial de Acțiune, pentru asigurarea unui climat de siguranță a elevilor și cadrelor didactice, în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ, polițiștii de la siguranță școlară realizează zilnic activități în cadrul cărora le reamintesc elevilor , cadrelor didactice și părinților, care sunt măsurile de prevenire pe care trebuie să le adopte pentru a nu fi implicați în evenimente nedorite.

De la începutul anului școlar au fost organizate 20 de activități la clasele din unitățile de învățământ din municipiul Focșani, orașele Odobești, Mărășești și în comunele Biliești, Măicănești, Nănești, Vulturu, Năruja, Jariștea, Golești, Vidra,  Câmpineanca, Slobozia Bradului și Sihlea la care au participat peste 1000 de elevi, părinți și cadre didactice.

Miercuri, polițiștii Biroului Siguranță Școlară s-au aflat în mijlocul școlarilor din unitățile de învățământ din comuna Sihlea și au transmis acestora aspecte legate de educația juridică, precum și explicarea termenului de “infracțiune” și ce implică răspunderea penală și contravențională a minorilor, reguli pentru siguranța rutieră. 

Copiii au fost sfătuiți cum să evite conflictele, să nu răspundă provocărilor și să-și aleagă cu grijă anturajul. De asemenea, tinerii au fost informați și cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe interzise, fiindu-le prezentate efectele nocive pe care acestea le au asupra organismului.

 

Sfaturi pentru elevi:

– dacă vă deplasați către sau de la școală cu mijloace de transport în comun, să aveți un limbaj decent și un comportament civilizat;

– traversați strada NUMAI prin locurile marcate cu ,,trecere pentru pietoni” și numai după ce vă asigurați temeinic;

– nu vă expuneți bunurile de valoare (bijuterii, telefoane, căști sau ceasuri) și nu le lăsați nesupravegheate, nici când vă deplasați către sau de la școală, nici în incinta școlii;

– nu dați curs cererilor de prietenie ale unor persoane necunoscute, în mediul virtual orice persoană își poate atribui orice identitate;

– nu realizați filmări în incinta unităților de învățământ, fiecare persoană are dreptul la propria imagine.

Sfaturi pentru părinți:

– discutați cu copiii astfel încât să înțeleagă că a fi foarte înalt, scund, supraponderal, slab, nu este o glumă, nu râdem de alți copii indiferent de aspectul fizic, etnie, rasă, naționalitate sau religie;

– nu este nimic rău în a purta aceiași pantofi în fiecare zi;

– un rucsac folosit poartă aceleași vise ca unul nou;

– explicați-le că valoarea fiecarui copil nu este dată de prețul hainelor sau al telefonului, ci de nivelul de cunoștințe pe care le acumulează și de modul în care interacționează cu ceilalți;

– asigurați-vă că îmbrăcămintea copilului la școală este decentă și adecvată unei instituții dedicate învățaturii;

– asigurați-vă și explicați copilului că expunerea propriei imagini sau a altora pe rețelele de socializare poate implica riscuri, atât pentru sănătatea emoțională, cât și pentru siguranța fizică;

– învățați-i să fie empatici cu colegii și să iși ajute la nevoie;

Școala este locul în care învătăm și concurăm cu noi înșine, nu unii cu alții! Pentru a le proteja copilăria, zilnic, polițiștii Biroului Siguranța Școlară se vor afla în orice unitate învățământ din județul Vrancea!

Sfaturi pentru cadrele didactice:

– explicați copiilor, încă din primele zile de școală, care sunt regulile școlii și ajutați-i să le înțeleagă;

– discutați cu părinții Regulamentul de ordine interioară, astfel încât cele învățate în școală să aibă continuitate și susținere în mediul familial;

– afișați regulile clasei într-un loc vizibil, explicând că violența verbală sau fizică nu sunt tolerate în nicio situație;

– încurajați copiii să își exprime opinia manifestând respect, dar că este firesc să accepte și alte păreri, chiar dacă acestea sunt diferite față de ale lor.

ÎMPREUNĂ creștem copii sănătoși și fericiți!

Comunicat de presă IPJ Vrancea, 14 septembrie 2022

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?