Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Antigua şi Barbuda – referendum pentru renunţarea la monarhie, după moartea Reginei Elisabeta a II-a

Premierul statului insular Antigua şi Barbuda, Gaston Browne, a declarat că, în urma decesului Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, va organiza un referendum pentru ca ţara să renunţe la monarhie şi să devină republică în termen de trei ani, transmite duminică dpa. Statul din Caraibe este unul din cele 14 naţiuni unde monarhul britanic este şef al statului, premierul Browne semnând de altfel duminică un document prin care confirmă statutul Regelui Charles al III-lea în calitate de suveran. Dar, câteva minute mai târziu, Browne a declarat că va insista să organizeze un referendum pentru renunţarea la monarhie. De altfel, premierul statului insular a făcut referire la un astfel de demers la începutul acestui an, în timpul unei vizite a conţilor de Wessex. „Acesta nu este un act de ostilitate sau rezultatul unor diferende între Antigua şi Barbuda şi monarhie, ci pasul final menit să încheie cercul independenţei, pentru a ne asigura că suntem o naţiune cu adevărat suverană”, a explicat sâmbătă premierul la postul ITV. Rugat să menţioneze un orizont de timp, Browne a răspuns: „Aş spune că probabil în următorii trei ani”.

În aprilie, Browne le-a cerut contelui şi contesei de Wessex să-şi folosească „influenţa diplomatică” pentru a realiza „justiţia reparatorie” şi a subliniat dorinţa ţării sale de „a deveni într-o zi republică”. Contele de Wessex a fost criticat şi calificat drept ”arogant” după ce a glumit că nu a luat notiţe în timpul comentariilor făcute de Browne. Browne a mai declarat la ITV că ţara sa va rămâne un membru angajat al Commonwealth-ului, chiar dacă va renunţa la monarhie în urma referendumului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?