FOTO! Dosare penale pentru zece bărbați prinși conducând drogați sau băuți

0
323

 

ACȚIUNI PENTRU DEPISTAREA ȘOFERILOR AFLAȚI SUB INFLUENȚA BĂUTURILOR ALCOOLICE SAU A UNOR SUBSTANȚE PSIHOACTIVE

Polițiștii Inspectoratulului de Poliție Județean Vrancea au fost la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de minivacanța prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, precum și ca evenimentele cultural artistice care au fost organizate în această perioadă să se desfășoare fără incidente.

Astfel, în perioada premergătoare Sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului şi pe timpul acesteia, îndeosebi în intervalul 12 – 15 august a.c., poliţiştii vrânceni au acționat zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde s-au desfăşurat manifestări religioase, culturale şi artistice.

Polițiștii rutieri au derulat, la nivel județean, acțiuni punctuale, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru depistarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive. 83 de permise de conducere au fost reținute pentru consum de alcool și alte abateri .

În perioada menționată, au fost efectuate peste 100 de testări cu aparatele etilotest și 15 cu aparatele DrugTest. În urma acțiunii, față de trei bărbați au fost întocmite dosare penale pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și față de 7 bărbați, pentru conducere sub influența alcoolului.

Exemple:

În noaptea de 13/14 august a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat, de 34 de ani, din Focșani, în timp ce conducea un autoturism în municipiu, deși se afla sub influența unor substanțe psihoactive. În urma testării cu aparatul Drugtest a fost detectată prezența cocainei.

La data de 14 august a.c., ora 16:50, polițiștii Biroului Rutier Focșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Mihail Kogălniceanu, din municipiul Focșani, condus de un bărbat, de 24 de ani, din comuna Cotești. Fiind testat în vederea stabilirii substanțelor psihoactive în organism, cu aparatul Drugtest, acesta a indicat pozitiv la rubrica THC. Bărbatul a fost condus la Spitalul Militar Focșani, unde i-au fost recoltate mostre biologice.

În aceeași zi, la circa o oră, în jurul orei 17:40, polițiștii Biroului Rutier Focșani au identificat un bărbat, de 28 de ani, din comuna Vânători, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirea Principatelor, din municipiul Focșani, deși se afla sub influența substanțelor psihoactive. Rezultatul în urma efectuării unui test cu aparatul Drugtest a fost pozitiv pentru consumul de Cannabis. Ulterior, acesta a fost condus la sediul Spitalului Militar Focșani, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea depistării în organism a substanțelor psihoactive.

În toate cazurile au fost întocmite dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 14 august, ora 09:19, polițiștii Serviciului Rutier Vrancea au depistat un bărbat, de 33 de ani, din comuna Tulnici, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 D, în afara localității Bolotești, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Aparatul alcooltest a indicat un rezultat de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 14 august a.c., ora 10:06, polițiștii Biroului Rutier Focșani au depistat un bărbat, de 57 ani, din comuna Popești, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul București, din municipiul Focșani, rezultatul testării cu aparatul etilotest fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La aceeași dată, ora 10:05, polițiștii din cadrul Poliţiei Orașului Panciu -Compartimentul Rutier au oprit un autoturism care circula pe DN2L, în orașul Panciu. Conducătorul auto, un bărbat de 43 de ani, din comuna Păunești, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat un rezultat de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 14 august, ora 20:30, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu Panciu, au oprit în trafic un autoturism care circula pe DJ 205 B. După efectuarea semnalului regulamentar de oprire, conducătorul auto și-a continuat deplasarea, mărind viteza.

Polițiștii rutieri au procedat la urmărirea autoturismului, iar la scurt a fost oprit pe un drum comunal în comuna Țifești. Bărbatul care se afla la volan, din comuna Țifești, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat un rezultat de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile au fost întocmite dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

RECOMANDĂRI:

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoare de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul anchetei, permisul este reţinut fără drept de circulaţie. Totodată, cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea conştientizării participanţilor la trafic asupra importanţei respectării normelor rutiere şi creşterii gradului de siguranţă.

Sursa text și foto: Biroul de presă al IPJ Vrancea

16 august 2022

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here