Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

A furat parfumuri dintr-un magazin din Focșani, iar banii obținuți i-a jucat la barbut

Doi focșăneni, dintre care unul minor la data comiterii faptelor, au fost judecați pentru furturi din magazine, plăcerea acestora fiind să sustragă parfumuri. Minorul a fost acuzat de două fapte, dintre care una comisă cu cel de-al doilea inculpat, fapte comise la o zi distanță, în vara anului 2019. Hoțul nu avea cine știe ce strategie, se poate deduce din informațiile prezentate în rechizitoriu. Astfel, prima dată acesta a mers la magazinul  respectiv, la raftul cu parfumuri, de unde a luat un parfum, i-a desfăcut ambalajul, după care l-a pus la loc şi s-a mai plimbat printre rânduri. Ulterior a revenit, a luat sticla pe care o scosese din cutie anterior şi a ascuns-o în pantaloni, după care a plecat din magazin. La scurt timp, inculpatul a vândut parfumul pentru 60 de lei, iar banii i-a jucat la barbut. A doua zi, inculpatul minor și-a luat prietenul și au mers la același magazin, au scos siguranţa antifurt de la un parfum, pe care l-au dosit, au vândut parfumul pentru 60 de lei, banii împărţindu-i între ei.

Instanța a fost mai blândă când a aplicat, la finele lunii trecute, pedeapsa inculpatului care doar își însoțise amicul, în timp ce pentru inculpatul minor s-a dispus o măsură în concordanță cu vârsta acestuia: „(…) aplică inculpatului minor (…), pentru săvârşirea infractiunii de furt calificat (2 acte materiale), măsura educativă a supravegherii pe o durată de 4 luni. (…) impune inculpatului obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară sau pregătire profesională şi de a se prezenta la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta. (…) dispune renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul (…), pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, (…) aplică inculpatului un avertisment. Ia act că persoana vătămată SC (…) SRL nu a formulat acțiune civilă în cauza penală. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare”.

Sursa foto: kemptonexpress.co.za, Stock image

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?