Ediția: Joi 18 aprilie 2024 Nr. 6607
Ediția: Joi 18 aprilie 2024 Nr. 6607

VIDEO! David Popovici, medalie de aur și record mondial la Campionatul European de natație de la Roma

Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, sâmbătă, la Campionatele Europene de nataţie de la Roma, cu un nou record mondial (46 sec 86/100), care nu mai fusese depășit din 2009.

Maghiarul Kristof Milak a câştigat argintul, în 47 sec 47/100, iar bronzul a revenit italianului Alessandro Miressi, în 47 sec 63/100.

Popovici (17 ani), campionul mondial en titre la 100 şi 200 m liber, reuşise vineri, în semifinale, un nou record european, cu timpul de 46 sec 98/100.

Vechiul record mondial al probei era deţinut de brazilianul Cesar Cielo Filho (46 sec 91/100), din 2009.

Popovici deţine astfel la 100 m liber, recordul mondial de seniori şi juniori, recordul european de seniori şi juniori, precum şi recordul competiţiei.

David Popovici a devenit al doilea român care cucereşte un titlu european într-o probă masculină, după Robert Glinţă, care a luat aurul în 2021, la Budapesta, la 100 m spate.

David Popovici va mai concura la Roma şi în probele de 200 m liber, 400 m liber şi ştafetă 4×100 m liber.

România este reprezentată la Europene de o delegaţie de 11 sportivi, în frunte cu David Popovici, dublu campion mondial. Sportivii români vor participa în probele de înot, sărituri în apă şi sărituri de la mare înălţime.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?