Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Weekend prelungit. Polițiștii, jandarmii și pompierii vrânceni vor fi la datorie, pentru asigurarea ordinii și siguranței publice

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea vor acționa, zilnic, în acest sfârșit de săptămână prelungit, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Pentru ca toți participanții să se bucure de evenimentele organizate, polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, prevenire, siguranță școlară vor fi prezenți printre cetățeni pentru prevenirea incidentelor negative, menținerea climatului optim de siguranță publică, fluidizarea traficului rutier și pentru a asigura un răspuns ferm la orice faptă de natură penală sau contravențională.

Principalul obiectiv al polițiștilor vrânceni, în perioada menționată, este acela de a asigura ordinea și liniștea publică, astfel încât oamenii să se afle în siguranță.

Vă reamintim faptul că zilnic vor acționa polițiști rutieri, care se vor afla permanent pe drumurile publice din județ, efectuând filtre rutiere, în vederea identificării conducătorilor auto care nu respectă regulile în vigoare, folosind în acest sens aparatele radar, DrugTest și etilotest.

În caz de nevoie sau dacă ați asistat, ori aveți cunoștință despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelați cu încredere la cel mai apropiat polițist sau sunați la 112!

Comunicat IPJ Vrancea, 12 august 2022

• • •

Cu ocazia minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, jandarmii vrânceni, alături de polițiști, pompieri și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău vor acționa pentru siguranța cetățenilor, cu ocazia desfășurării manifestărilor din spațiul public, după cum urmează:

– Vineri și sâmbătă, în Piața Unirii din Municipiul Focșani, se va desfășura evenimentul cultural ,,August artistic;
– Luni, la biserica din localitatea Vizantea Mănăstirească și la mănăstirile Mușunoaiele și Tarnița, cu ocazia slujbelor religioase;
– Luni, în Piațeta ,,Ion Dichiseanu’’ din Adjud, se va desfășura evenimentul ,,Ziua Adjudenilor de Pretutindeni’’;
– Luni, în localitățile Vulturu, Bălești și Poiana Cristei, vor avea loc manifestări cultural artistice cu ocazia zilelor comunelor ;
– Luni, în comunele Bârsești și Reghiu, vor avea loc târguri tradiționale.

 

Pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea publică, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea face următoarele recomandări:
• participanţii să respecte măsurile stabilite de organizatori precum şi indicaţiile şi îndrumările jandarmilor;
• să manifeste înțelegere față de măsurile luate de forțele de ordine;
• să evite implicarea în conflicte de orice natură;
• să acorde o atenţie deosebită modului de păstrare a bunurilor şi obiectelor personale;
• dacă sunt însoțiți de copii, să îi supravegheze cu atenție.

Jandarmii montani sunt prezenți în localitățile Tulnici, Lepșa, Soveja și pe traseele turistice pentru îndrumarea, informarea și acordarea de asistență turiștilor și persoanelor aflate în dificultate în zona montană, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere normelor de conviețuire socială.
Pe această cale jandarmii montani îi sfătuiesc pe iubitorii muntelui să ţină cont de o serie de recomandări cum ar fi :
– să se informeze asupra itinerarului propus, gradului de dificultate, condiţiilor climaterice locale;
– să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu;
– să desfăşoare activităţi de picnic doar în zonele special amenajate.
– să solicite ajutorul forţelor de ordine, în mod direct sau prin apel la numărul de urgență ,, 112” în cazul producerii unor fapte de natură penală sau contravențională.

Comunicat IJJ Vrancea, 12 august 2022

MINIVACANŢĂ ÎN SIGURANȚĂ ALĂTURI DE POMPIERII VRÂNCENI

Pe toată durata minivacanței prilejuită de Sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”, pompierii vrânceni vor fi zilnic la datorie pentru asigurarea misiunilor operative, la solicitările primite din partea cetățenilor. Alături de personalul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, zilnic, peste 100 pompieri și paramedici SMURD vor fi la datorie, având misiunea de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni, în caz de nevoie, pentru acordarea primului ajutor calificat. În funcție de situația operativă, numărul acestora poate fi suplimentat cu pompieri aflați în turele libere.

În această perioadă, mulţi cetăţeni vor alege să-şi petreacă timpul liber în zonele cu verdeaţă din jurul localităţilor, în zone montane şi în alte locuri aflate în mijlocul naturii, utilizând surse de foc în timpul acestor activităţi recreative.

În acest context, pompierii reamintesc cetățenilor că principalele cauze de producere a incendiilor de pădure, și nu numai, sunt folosirea neglijentă sau în condiţii nelegale a focului deschis, aruncarea la întâmplare a resturilor de ţigări aprinse sau jocul copiilor cu focul.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite care pot avea consecinţe grave, recomandăm respectarea regulilor şi măsurilor de prevenire a incendiilor:

  • nu faceţi foc decât în locurile permise şi amenajate în acest sens;

  • nu faceţi focul la mai puţin de 100 metri de pădure şi în condiţii de vânt;

  • nu aruncaţi resturi de ţigări la întâmplare. Acestea pot aprinde vegataţia uscată sau alte materiale combustibile;

  • nu lăsaţi copiii să se joace cu focul;

  • nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat;

  • păstraţi curăţenia şi ordinea în zona de campare;

  • nu părăsiţi focul făcut, înainte de a vă asigura de stingerea lui completă;

  • la cazarea în unităţile de turism, respectaţi regulile de prevenire a incendiilor afişate;

  • în spaţiile de cazare nu utilizaţi consumatori electrici improvizaţi sau care prezintă defecţiuni, nu lăsaţi nesupravegheată aparatura electrică sub tensiune.În situaţia în care observaţi deficienţe în acest sens sesizaţi imediat administraţia unităţii de cazare.

Deasemenea, salvatorii vă recomandă să respectați regulile de prevenire pentru a evita producerea unor evenimente nedorite atunci când mergeți la scăldat:

  • frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;

  • evitaţi scăldatul în râuri, lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;

  • nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe platforme, poduri sau alte elemente de construcţii;

  • nu intraţi în apa rece înfierbântaţi;

  • nu vă aventuraţi în apă seara târziu sau pe timp de noapte;

  • nu vă aventurați în apă când sunteți în stare de ebrietate;

  • nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi lângă şi în apă.

Scăldatul poate deveni un pericol dacă este alimentat de neglijență și de ignorarea regulilor!

Pentru detalii suplimentare privind modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență consultați ghidurile pentru situații de urgență de pe platforma www.fiipregatit.ro

Nu uitați, orice situație de urgență trebuie anunțată, în cel mai scurt timp, la numărul unic 112!

FIȚI RESPONSABILI! Respectați măsurile de prevenire oriunde vă aflați!

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?