Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Deconturi de peste 66 de milioane de lei din 10 judeţe, inclusiv Vrancea, pentru beneficiarii Programului Tomata

Deconturi de peste 66 de milioane de lei din 10 judeţe au fost solicitate în vederea efectuării plăţilor pentru beneficiarii Programului Tomata, a anunţat miercuri Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). „Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a primit de la alte 10 judeţe deconturi în vederea efectuării plăţilor pentru beneficiarii Programului Tomata. Faţă de săptămâna trecută, numărul cererilor transmise pentru decontare a crescut considerabil, astfel că, s-au primit cereri pentru 4.388 de beneficiari, în valoare de 66.256.920 milioane lei”, se arată în comunicatul MADR transmis AGERPRES. Cele 10 judeţe sunt: Alba, Argeş, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Mureş, Neamţ, Vâlcea, Vrancea şi Ilfov. Cele mai multe cereri au fost înregistrate pentru judeţele: Galaţi (3.551 solicitanţi) şi Ilfov (255 solicitanţi).

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a subliniat că situaţia plăţilor este dinamică, iar pe măsură ce se vor primi dosarele aferente celorlalte judeţe, MADR va achita cererile de plată şi pentru restul legumicultorilor înscrişi în Program. Potrivit sursei citate, în zilele de 4 şi 5 august au plecat primele sume spre beneficiarii programului Tomata, acestea fiind, la acea dată, în valoare de 7.065.030 lei pentru 476 fermieri din judeţele Arad, Bacău, Călăraşi şi Mehedinţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?