Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

FOTO! ACTION DAY FORESTRY în Vrancea. 68 de amenzi și lemn confiscat în valoare de peste 40 000 lei

Polițiștii vrânceni au derulat activități în cadrul acțiunii ACTION DAY FORESTRY, desfășurată la nivel national, fiind aplicate sancțiuni contravenționale de peste 75000 de lei. Aproximativ 143  metri cub de material lemnos confiscați.

La data de 4 august a.c., polițiști de ordine publică și jandarmi, împreună cu specialişti silvici din cadrul Gărzii Forestiere Focşani, ai Direcției Silvice Vrancea și ai ocolelor silvice de regim, au acționat în județul Vrancea pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilicite de material lemnos.

Au fost controlate 6 instalații de prelucrare a materialului lemnos și 9 depozite pe linia depozitării, prelucrării și valorificării materialului lemnos, precum și legalitatea transportului acestuia, fiind efectuate 125 de controale pe drumurile publice.

Abaterile constatate au condus la aplicarea a 68 de sancțiuni contravenționale din care 33 contravenții prevăzute de Legea nr. 171/2010 actualizată și confiscarea cantității de aproximativ 143 metri cubi de material lemnos.

Valoare totală a materialului lemnos confiscat a fost de peste 40.000 lei.

COMUNICAT IPJ Vrancea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?