Un vrâncean de 72 de ani și-a electrocutat soția, ore în șir, cu un cablu, apoi a băut erbicid; în trecut, el a lăsat însărcinată o fată de 13 ani

0
7247

Un vrâncean de 72 de ani, fost pădurar, a fost arestat preventiv ieri, sub acuzația de tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie, precum și lipsire de libertate. Victima acestuia este chiar soția sa, cu care se află în proces de divorț, pe care inculpatul este acuzat că a electrocutat-o ore în șir cu un cablu, ținând-o imobilizată în propria locuință. Fapta a fost comisă în noaptea de 17 iulie, chiar victima fiind cea care a cerut ajutorul oamenilor legii, într-un moment în care soțul său ieșise în curte să bea apă. Din ce s-a stabilit până în acest moment, bărbatul a pătruns în camera soţiei sale în timp ce aceasta dormea şi a introdus un cablu electric în priză, iar capetele neizolate i le-a aplicat acesteia pe corp. Ulterior, în încercarea de a scăpa de consecințe, bărbatul a băut erbicid, fiind internat câteva zile la Secția de psihiatrie. Între timp, ancheta a continuat, iar luni, după ce bărbatul a fost externat, procurorii au luat decizia de a solicita arestarea preventivă, admisă de instanță. Din primele informații, vrânceanul are o condamnare mai veche, pentru act sexual cu un minor, victima acestuia fiind o fată de 13 ani care la acel moment a rămas însărcinată. 

(…) admite propunerea formulată Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpatului (…), cercetat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, asupra unui membru de familie şi a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 26.07.2022 şi până la data de 24.08.2022 inclusiv. (…) dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Dispune încunoştiinţarea unui membru al familiei inculpatului despre măsura dispusă. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare”, se arată în încheiere. 

La audieri, bărbatul a recunoscut fapta, motivând că și-a pierdut cumpătul într-un moment de furie, deoarece fosta sa soție îl evacuase din locuință.

De altfel, în timpul cât inculpatul era la psihiatrie, femeia a obținut în instanță și un ordin de protecție, la solicitarea procurorilor. Potrivit acestuia, vrânceanul nu mai are voie să se apropie de domiciliul soției și trebuie să păstreze o distanţă de 150 de metri faţă aceasta, timp de 6 luni. Anterior, pe 18 iulie, fusese emis un ordin de protecție provizoriu pentru victimă. Nu este pentru prima dată când instanța de judecată emite un astfel de ordin de protecție. În luna mai, acesta a amenințat-o cu moartea, astfel că s-a dispus ca, timp de o lună, inculpatul să păstreze distanța față de locuința comună și față de soția sa. La acel moment, s-a reținut că inculpatul avea o atitudine agresivă şi impulsivă chiar şi în faţa instanţei de judecată.

Sursa foto: pixabay.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here