Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

VIDEO și FOTO: Inspectorul principal Nicolae Enache a obţinut o nouă distincţie mondială la judo

„Cea mai mare glorie a noastră nu constă în a nu eșua niciodată, ci în a ne ridica de fiecare dată când cădem.”
Sportivul, polițist în cadrul Biroului Pregătire Profesională al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a câştigat medalia de argint la Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor – Rotterdam 2022.
Nicu, cum îi spun colegii și prietenii, a concurat la categoria +81 de kilograme (+40 de ani) și, pentru a doua oară anul acesta, a reușit să se claseze pe podium la o competiție de judo, după o luptă foarte strânsă, în care ultimele secunde au făcut departajarea între cei doi concurenți.
Medalia de argint de astăzi se alătură palmaresului de medalii de aur (5 la număr), obținute de-a lungul anilor la aceleași Jocuri Mondiale (WPFG).
De asemenea, an de an, polițistul a făcut parte din lotul naţional de judo, participând la mai multe competiții naţionale şi internaţionale, unde a urcat de fiecare dată pe podium.
Fire modestă, pasionat și practicant de judo încă de la vârsta de la 6 ani, polițistul își îmbină pasiunea cu activitatea de zi cu zi, învățându-și colegii tehnicile specifice de luptă.
Practicarea acestui sport educă voinţa sportivului de a se perfecţiona şi autodepăşi continuu, dezvoltându-i capacitatea de gândire şi anticipare, de analiză şi reacţie în situaţii concrete.
O viață prin sport a contribuit direct la dezvoltarea unor calităţi atât de necesare în meseria sa, printre care curajul, stăpânirea de sine, calmul şi capacitatea de a rezolva eficient situaţiile ivite.
Judo-ul creează un control perfect asupra minţii şi corpului, dar şi un comportament moral exemplar faţă de adversar, pe care îl insuflă în sală colegilor săi, în cadrul ședințelor de pregătire profesională.
Felicitări pentru rezultatele obținute!

Biroul de presă al IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?