Conducerea echipei de fotbal de Liga a III-a a CSM Focșani 2007 a organizat sâmbătă, 16 iulie, pe stadionul Milcovul un joc de fotbal ”în familie”. Au fost două reprize a câte 30 de minute, între două formații mixte alcătuite din fotbaliști ai CSM 2007 și mai mulți juniori de la grupări din județ, între care Inizio și Prosport. Pe o căldură copleșitoare a fost o dispută antrenantă, cu jucătorii foarte tineri încercând să arate că au calitățile pentru a evolua în liga a III-a, iar cei ai CSM 2007, că au poftă de joc. Antrenorul Marius Bratu, ca și directorul sportiv Vasile Burgă sau directorul CSM 2007, Nicuță Oprea care au fost în tribună, au reținut, cu siguranță ceea ce era de reținut după ce au văzut potențialul fotbalistic juvenil, din care unii jucători pot urca spre echipa de seniori.
Echipe
Albaștrii: Preda (Zamfir) – Rotaru, Vetrescu, Bratu, Damache – Stoica, Taciuc – Strătilă, Pană, Dănilă – Pasăre (Predoiu).
Portocaliii: Mihalache – Lăluciu, Panaite, Udeanu, Juncănaru – Dumitru, Andrei Mazilu – Paizan, Rogoveanu, Manu – Alexandru Mihai.
Întâlnirea s-a încheiat cu 6-0 (2-0) pentru portocalii care au înscris prin Rogoveanu – 2 goluri, Manu – 3 și Andrei Mazilu. Marius Bratu mi-a spus după meci că a fost o verificare utilă, că a reținut cel puțin un jucător ce ar putea face față rigorilor Ligii a III-a, dar că urmează să-și cristalizeze concluziile în zilele următoare.