Ediția: Marți 16 aprilie 2024 Nr. 6605
Ediția: Marți 16 aprilie 2024 Nr. 6605

Blair: Războiul din Ucraina arată că dominaţia Occidentului se apropie de final, pe fondul ascensiunii Chinei

Războiul din Ucraina arată că dominaţia Occidentului se apropie de final, pe fondul ascensiunii Chinei către statutul de superputere, în unul dintre cele mai semnificative puncte de inflexiune din ultimele secole, a apreciat fostul premier britanic Tony Blair, informează duminică Reuters.

”Lumea se află într-un punct de cotitură din istorie comparabil cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial sau cu colapsul Uniunii Sovietice, dar de această dată în mod clar Occidentul nu este în ascensiune. Ajungem la finalul dominaţiei economice şi politice occidentale. Cea mai mare schimbare a acestui secol va veni din China, nu din Rusia”, a declarat Blair într-o prelegere privind alianţa dintre SUA şi Europa, rostită la Londra.

Potrivit fostului şef al executivului britanic, războiul din Ucraina a clarificat că Occidentul nu poate miza pe faptul că Beijingul ”se comportă într-o manieră pe care noi am considera-o raţională”. Preşedintele chinez Xi Jinping a continuat să îl sprijine pe omologul său rus Vladimir Putin şi a denunţat ca ”abuzive” sancţiunile decise de Occident contra Moscovei.

”Locul Chinei ca superputere este natural şi justificat. Ea nu este Uniunea Sovietică”, a mai spus Tony Blair, care a fost prim-ministru al Regatului Unit în perioada 1997 – 2007.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?