”Vrancea – ținutul păpușarelor de caș”, obiectiv inclus în ruta gastronomiei tradiționale, promovat și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență

0
155

Obiectivul ”Vrancea – ținutul păpușarelor de caș” a fost inclus în ruta gastronomiei tradiționale românești, în cadrul proiectului ”România Atractivă”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

”Consiliul Județean Vrancea a transmis în luna mai a.c. către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene propunerea de obiectiv ”Vrancea – ținutul păpușarelor de caș”, iar astăzi am fost informați că în urma desfășurării etapei a 2-a de evaluare, au fost publicate listele cu obiectivele admise, care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul rutelor turistice și culturale în vederea promovării. Ne bucurăm că propunerea noastră a fost acceptată și urmează să fie promovată la nivel național și internațional. Vrancea este un județ frumos, care merită să fie descoperit și care are comori tradiționale inestimabile, unele dintre ele fiind tiparele de caș”, a spus Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Propunerea de obiectiv ”Vrancea – ținutul păpușarelor de caș” a fost inclusă în lista obiectivelor admise în vederea promovării de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Investiția urmează să fie finanțată prin componenta 11 ”Turism și Cultură” din cadrul PNRR.

În zona montană a judeţului, vrâncenii produc după metode tradiţionale caş afumat şi păpuşi de caş. Acesta este valorificat drept una dintre atracţiile judeţului Vrancea, fiind produs doar în această zonă, după o reţetă tradiţională cunoscută de oamenii locului și se găseşte la micii întreprinzători sau la târgurile de produse tradiţionale. Secretul cașului este imprimarea acestuia în tipare de lemn realizate de meșterii populari din zonă, care fac produsul să arate ca şi cum ar fi sculptat. Ca să devină “papușă de caș”, cei care îl prepară îl presează în păpuşare de paltin, apoi îl lasă să se odihnească până capătă un gust deosebit şi inconfundabil. Pe rotocoalele de caş rămân imprimate astfel semne a căror semnificaţie datează din epoca paleocreştină.

De altfel, tiparul de caș din Vrancea a fost exponatul săptămânii trecute la Muzeul de Artă Populară din Constanța.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here