Ediția: Marți 16 aprilie 2024 Nr. 6605
Ediția: Marți 16 aprilie 2024 Nr. 6605

GALERIE FOTO: Elevi de 10 la Bacalaureat 2022. Interviu cu Bianca Sorică, absolventă a Colegiului Național „Al. I. Cuza” Focșani

Media generală 10 la Bacalaureat! Pentru unii un vis frumos, pentru alții realitate. Focșăneanca Bianca Sorică, absolventă a Colegiului Național „Al. I. Cuza” din Focșani a promovat examenul maturității cu 10 pe linie, atât la Limba și literatura română, cât și la Istorie și Geografie. Recunoaște că nu se aștepta să obțină acest rezultat, însă și-l dorea, pentru că a fost dintotdeauna o elevă silitoare. „Nu m-am așteptat deloc să iau 10 la toate materiile. Mai mult decât atât, când am băgat codul, am crezut că am greșit vreo cifră sau ceva, așa că l-am mai scris o dată ca să fiu sigură că sunt notele mele. Și așa a fost!

La Română speram la peste 9, pentru că mi-a fost și cel mai frică, fiind vorba de mai multă subiectivitate decât la celelalte materii. Însă la Istorie și Geografie mă așteptam la note peste 9.50. Când au aflat că am luat 10 la toate, părinții și bunicii au fost foarte fericiți și mândri de mine. Și profesorii au fost foarte fericiți, în special doamna dirigintă, Loredana Diac, profesoară de Geografie”, spune Bianca Sorică.

Încă din clasele primare, adolescentei i-a plăcut să învețe și să participe la diferite concursuri și olimpiade școlare. În clasa a XII-a, spre exemplu, a participat atât la Olimpiada de Limba și literatura română, cât și la Olimpiada de Istorie, la cea din urmă obținând mențiune, la faza județeană. Cu toate că pandemia de COVID-19 i-a „răpit cam doi ani de liceu”, Bianca spune că, dacă acum ar fi din nou la finalul clasei a VIII-a, ar alege tot Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani pentru că „am avut parte de patru ani de liceu frumoși și, dacă nu aș fi făcut această alegere, astăzi nu eram aici”.

Cu gândul la o viitoare carieră didactică

Focșăneanca s-a hotărât deja să se înscrie la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Al. I. Cuza” Iași, dorindu-și o carieră didactică. Atrasă fiind de universul pe care cărțile îl protejează în paginile lor și plăcându-i să scrie, Bianca își dorește să devină o bună profesoară de Limba și literatura română, fără să excludă posibilitatea de a preda chiar în Focșani. Până acolo însă este conștientă că va trebui să depună la fel de multă muncă, pasiune și concentrare, ingrediente care au ajutat-o să obțină acest rezultat la Bacalaureat. „În spatele acestor note este multă muncă, ambiție și perseverență. Trebuie să-ți dorești ca să reușești. Profesorilor le mulțumesc pentru tot ce m-au învățat, pentru că și-au rupt din timpul lor să mă învețe și să-mi dea sfaturile necesare ca să pot reuși. De asemenea, le mulțumesc și părinților pentru că m-au susținut, au crezut în mine și nu m-au lăsat să renunț nicio clipă”, spune Bianca.

În vacanța de vară, după ce va scăpa și de emoțiile de la admiterea la facultate, adolescenta și-a propus să citească mai mult, să iasă cu prietenii și să plece în vacanță la mare.

O felicităm pe Bianca Sorică pentru rezultatele obținute și-i dorim succes pe mai departe!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?