Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608

FOTO: Tineri cu care ne mândrim. Interviu cu Silvia Filip, șefa promoției 2022 de la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobești

Șefa promoției 2018-2022 de la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobești este Silvia Filip, care, pe parcursul celor patru ani de liceu, a obținut o medie aproape perfectă: 9.99. Elevă conștiincioasă și mereu la zi cu temele, pe lângă titlul de șefă de promoție, tânăra a primit și o diplomă de excelență în semn de apreciere din partea conducerii colegiului pentru media 10 pe care a obținut-o în clasa a XII-a. Atât tatăl, care este inginer, cât și mama, care predă Chimia chiar la liceul unde tânăra a învățat, au încercat să-i insufle Silviei dragostea pentru carte. „Părinții mi-au spus încă de la grădiniță că trebuie să fiu bună, să am note mari și că asta mă va ajuta pe viitor. Faptul că am fost aproape mereu un elev de 10 pe linie, a fost cumva și pentru stima mea de sine. Având note mari, mă ajută‟, spune Silvia Filip.

În clasa a IX-a, adolescenta a participat la cursul festiv al clasei a XII-a în care învățase șefa promoției din acel an. Știind că „este o elevă foarte bună, care a intrat la Medicină Militară din prima, când am văzut că a fost aleasă șefă de promoție, am considerat-o ca pe un model și mi-am dorit ca în clasa a XII-a să ajung și eu la fel‟. Elevă a Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobești încă din gimnaziu, Silvia Filip a ales să rămână la aceeași unitate școalară și la liceu, alegând profilul Științe ale naturii. Pe lângă faptul că-i cunoștea deja pe majoritatea profesorilor care predau și la liceu, tânăra a ales să rămână aici și pentru că distanța de la Odobești până la Jariștea, acolo unde locuiește, este destul de mică, și putea face naveta.

Școala în pandemie: un ochi râde, altul plânge

În clasa a X-a, după un prim semestru în care nimic nu prevestea parcă ce va urma, Silvia Filip s-a aflat printre elevii care au fost anunțați că, pentru o vreme, vor învăța online. Dacă la început ideea i se părea „ok‟, având în vedere că era „foarte solicitată și obosită‟, ulterior tânăra spune că a intrat într-un fel de depresie, pentru că nu mai putea merge fizic la școală, nu mai putea ieși cu prietenii și nici nu putea ieși când voia din casă, la plimbare. Per total, cei patru ani de liceu „au fost în regulă. Am avut și bune și rele. Ca și cursuri, a fost ok, m-am descurcat. Am avut și colegi drăguți, dar și mai puțin drăguți. Mama, fiind profesoară de chimie chiar la clasa mea, unii colegi au fost poate invidioși sau puțin răutăcioși, dar, în cele din urmă a fost ok‟.

În clasa a IX-a, în cadrul Concursului Național „Eco Provocarea‟ care s-a desfășurat și la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobești, Silvia Filip a participat la diverse activități. Cred că atunci au fost organizate cele mai multe activități din timpul liceului, pentru că în anii următori nu prea s-au organizat având în vedere că a venit pandemia. Am făcut mărțișoare din obiecte reciclate, am organizat târg de prăjituri unde primeai o prăjitură dacă aduceai un pet, am strâns deșeuri de pe malul Milcovului, și multe altele. Atunci am câștigat o tabără la munte. Am fost foarte implicată în activități și diriginta mea, doamna profesoară Ema Dragomir, care a fost coordonatoare, a luat cei mai implicați elevi în tabără la munte. Am stat 5 zile. A fost o experiență frumoasă și mi-am făcut prieteni din toată țara‟, spune Silvia Filip.

La începutul pandemiei, când, „după o pauză binemeritată‟, a început să se plictisească, tânăra și-a descoperit pasiunea pentru cusut. Dacă în copilărie îi plăcea să confecționeze hăinuțe pentru păpuși, acum, Silvia a decis să dea o viață nouă hainelor ei și a observat că se pricepe. Cu toate că și-a decoperit pasiunea pentru modă, tânăra vrea ca această ocupație să rămână la stadiul de hobby, eventual să urmeze câteva cursuri de perfecționare.

La ce carieră visează în schimb?! Ei bine, oscilează între profesor de matematică și psiholog, însă, după ce va scăpa de emoțiile Bac-ului, Silvia a decis să se înscrie la mai multe facultăți și să o aleagă în cele din urmă pe cea mai potrivită. „La Bac îmi este puțin frică la română pentru că este subiectiv și nu știu peste ce corector dau. În rest nu am emoții și le mulțumesc pe această cale profesorilor mei pentru că s-au ocupat foarte mult de noi, au predat foarte bine, am înțeles foarte bine și mă simt foarte pregătită pentru Bac. Mă voi înscrie la mai multe facultăți, cu toate că înclin foarte mult pe Matematică, mi-ar plăcea să devin și psiholog, doar că trebuie să mă documentez mai mult. De ce profesor?! Pentru că atunci când prietenii mă rugau să le explic anumite chestii, îmi spuneau că înțeleg mai bine de la mine, decât din clasă și așa am descoperit că pot să explic destul de bine‟, consideră Silvia.

Planuri pentru vacanța de vară

La fel ca orice adolescent de vârsta ei, Silviei îi place să descopere locuri noi, să asculte muzică și să se plimbe. O relaxează la fel de mult și înotul, dar și să meargă la schi. Planurile pentru această vacanță de vară includ însă și o școală de vară. „Sper să mă acepte Universitatea de la Iași într-o școală de vară, și după, o să mă distrez cât de mult pot. Vreau să merg la școala de vară pentru că, în primul rând, câștig experiență în ceea ce privește viața la facultate. Am fost și anul trecut. Este o experiență a vieții la cămin și la facultate, dar facem și cursuri. Face parte din proiectul ROSE în care am fost implicați încă din clasa a IX-a. În cadrul acestui proiect am făcut diferite activități la școală, dar și pregătire pentru Bac. Anul trecut, am stat două săptămâni în școala de vară și mi-a plăcut foarte mult, motiv pentru care m-am înscris și anul acesta‟, adaugă Silvia.

O felicităm pe Silvia Filip pentru rezultatele obținute și-i dorim succes la examenul de Bacalaureat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?