Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

VIDEO și FOTO! Vrâncean implicat într-un accident soldat cu moartea unui bărbat și a unui copil, în județul Buzău

Un bărbat în vârstă de 54 de ani şi un copil de aproximativ 2 ani au decedat în urma unui accident produs pe DN 2, Urziceni – Buzău, în afara localităţii Căldăruşeanca, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.
Potrivit sursei citate, din primele date de la faţa locului a reieşit că este vorba despre o coliziune între trei autovehicule.

„Autoturismul condus pe direcţia Buzău către Bucureşti de către un şofer bucureştean, în vârstă de 54 de ani, a intrat în coliziune cu microbuzul care circula înaintea sa, la volanul căruia se afla un conducător auto, în vârstă de 50 de ani, din Vrancea. Ulterior, autoturismul a intrat în coliziune cu maşina condusă din sens opus de către un şofer buzoian, în vârstă de 30 de ani. Accidentul s-a soldat cu decesul şoferului bucureştean, decesul unui pasager minor, în vârstă de aproximativ 1-2 ani, din maşina buzoianului. De asemenea, impactul s-a soldat cu rănirea şoferului din Buzău şi a altor două pasagere din autoturismul acestuia, două femei în vârstă de 27, respectiv 50 de ani. Persoanele rănite au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la spital pentru îngrijiri”, au precizat reprezentanţii IPJ Buzău. În cauză se va întocmi dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

sursă foto: stiridebuzau.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?