Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Box – Vrânceanul Cătălin Paraschiveanu va boxa cu ucraineanul Andriy Velikovskiy!

Cătălin Paraschiveanu a revenit în ring după o mai lungă întrerupere impusă de pandemie, cu victoria de la Timișoara, la 7 mai, în ”Noaptea Campionilor”, în fața ungurului Gyorgy Mizsei. KO în repriza a treia! După acel meci, Cătălin mi-a declarat că pentru el ”ar urma un meci important pentru o centură, la meci fiind prezent și vicepreședintele de la WBC care a zis că după acest meci am intrat din nou în clasamentul WBC, cea mai importantă versiune din boxul profesionist mondial” Ceea ce era promisiune devine certitudine. Pe pagina sa de facebook, Cătălin Paraschiveanu a postat ieri la ora 17:25: ”E oficial! Pe data de 2 iulie la Erding în Germania voi boxa într-un meci de 10 reprize cu ucraineanul Velikovskiy, campion IBO Intercontinental și fost campion WBC Francophone și Asian! Sunt pregatit pentru a face un meci mare și să mă întorc victorios!”.

Cătălin Paraschiveanu are un palmares impresionant la profesioniști – 21 victorii și o înfrângere. O carieră spectaculoasă are și Andryi Velikovskiy – 20 victorii prin KO, o înfrângere prin KO. Cel mai recent meci, câștigat prin KO, a fost la 22 ianuarie acest an, cu Rafael Bejaran, alias Karibik Tiger, din Republica Dominicană. Andri Velikovskiy are 27 de ani, este născut la Mariupol, dar locuiește în Germania, la Karlsruhe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?