Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610
Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610

VIDEO și GALERIE FOTO: Diplomă de Excelență din partea Primăriei Focșani pentru învățătoarea Mariana Ichim, cu ocazia pensionării

Miercuri, la restaurantul Oscar din Focșani, a avut loc festivitatea de absolvire a clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială „Ion Basgan‟ Focșani, cea de-a 11-a și ultima generație de elevi a învățătoarei Mariana Ichim. Emoționați, radiind de fericire și dornici să-și spună cât mai repede replicile învățate pentru mica serbare organizată cu ajutorul doamnei învățătoare, elevii clasei a IV-a A i-au încântat cu prezența lor pe părinții, bunicii și prietenii veniți să-i susțină. Piese de teatru, poezii, cântecele, toate învățate în ultimele luni de școală, au alcătuit armonios „sebarea generației de 11‟, sau a „temerarilor‟, așa cum învățătoarea Mariana Ichim i-a numit la începutul clasei pregătitoare.

După 45 de ani în învățământ, Mariana Ichim, un cadru didactic iubit și apreciat de sute de elevi, părinți, dar și de colegii de breaslă, a ieșit la pensie, lăsând în urmă multe amintiri frumoase și generații de copii cu care se mândrește ori de câte ori se ivește ocazia. Printr-un mesaj personalizat și emoționant, Mariana Ichim le-a mulțumit elevilor și părinților pentru cei cinci ani în care au explorat împreună primii ani de școală:

Într-o toamnă în care soarele tremura de emoție, 32 de copii și-au propus să devină temerari. Povestea noastră a început. Curiozitatea, teama, nesiguranța erau mai grele decât ghiozdanul. Ușor, dar sigur, am îmblânzit gângăniile dintre paginile cărților și le-am transformat în cuvinte prietenoase, gata să-și dezvăluie cele mai ascunse secrete. S-au rostogolit apoi un șuvoi de clipe grăbite și s-au transformat într-o mare de zile în care am simțit gustul ciudat al transpirației, dar și aroma binefăcătoare a reușitei.

Emoții și ambiții, împliniri și eșecuri, oboseală și speranță, lacrimi și fericire, joacă, energie, simpatie și fustrări, ne-au însoțit în zilele senine, dar și în cele posomorâte. Le-am trăit din plin și n-am lăsat nici măcar pandemia să ne pună piedici. În aceste momente, închidem o ușă, dar deschidem o poartă pentru a porni într-o nouă călătorie. Deschideți-vă aripile și zburați către alte culmi cu încredere, speranță, siguranță că veți reuși.

Eu deschid doar o fereastră să vă urmăresc zborul și să exclam cu mândrie: «A fost elevul meu!» Sper că veți ținti cât mai sus, că vă veți exploata la maximum potențialul să vă împliniți visurile. Pentru tot ce a fost, pentru tot ce va veni, vă mulțumesc. Vă mulțumesc vouă, copii minunați, că m-ați lăsat să mă înfrupt din tinerețea și entuziasmul vostru, mulțumesc părinților pe care i-am simțit mereu aproape și ne-au sprijinit necondiționat. Adio clase primare, bun venit clase gimnaziale!‟.

Începând din toamnă, clasa a IV-a A va deveni clasa a V-a, unde dirigintă le va fi profesoara de limba și literatura română Nicoleta Soare. Prezentă la eveniment, profesoara Alina Dima, directorul Școlii „Ion Basgan‟ Focșani i-a oferit învățătoarei Mariana Ichim un Certificat de Excelență „pentru fiecare lecție predată, pentru susținerea prietenoasă, pentru înțelepciunea admirabilă, pentru observațiile încurajatoare, pentru sfaturile prețioase, pentru răbdarea nesfârșită, pentru devotament, pentru că ați împletit cu măiestrie dragostea de profesie cu dragostea pentru cele 11 generații de elevi. Vă mulțumim! Sunteți un exemplu frumos pentru noi și faceți parte din inimile noastre‟.

O altă surpriză pregătită de prof. Alina Dima a fost aducerea generației cu numărul 10, formată în prezent din absolvenți ai clasei a IX-a. Micuții pe care doamna învățătoare îi învățase primii pași în viața de școlar, au devenit acum adolescenți cu rezultate remarcabile. Având în vedere că învățătoarea Mariana Ichim se înscrie în rândul cadrelor didactice cu care Vrancea se mândrește, din partea Primăriei Municipiului Focșani, i-a fost înmânată o Diplomă de Excelență reprezentând „întreaga noastră recunoștință și prețuire pentru activitatea laborioasă de 45 de ani în slujba educației primare și, în special, a elevilor Școlii Generale nr. 2 «Ion Basgan» Focșani‟.

O felicităm pe doamna învățătoare Mariana Ichim pentru întreaga carieră didactică și-i dorim pensie lungă și sănătoasă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?