Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

FOTO: Tineri cu care ne mândrim. Interviu cu Andrei Robert Chipăilă, șeful promoției 2022 de la Colegiul Economic Focșani

Șeful promoției 2018-2022 de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu‟ Focșani este odobeșteanul Andrei Robert Chipăilă de la clasa a XII-a B care, pe parcursul celor patru ani de liceu, a obținut media 9,70. Fiind un elev care a „prins informația din clasă, fără să fie nevoie să stau acasă și să tocesc‟, a fost plăcut surprins când diriginta de la clasă, profesoara de contabilitate Mariana Badeaon, l-a sunat și i-a spus că lui i-a fost acordat titlul de șef de promoție în acest an. „Eu sunt un elev care prinde ușor din clasă și nu prea repet acasă. M-a surprins plăcut faptul că am ieșit șef de promoție. Chiar nu mă așteptam, pentru că sunt 8 clase de a XII-a, suntem peste 200 de elevi și nu mă așteptam să fiu ales chiar eu. Cred că am mintea tatălui meu, pentru că și el învață foarte repede. Eu nu stau să tocesc sau să învăț mecanic pentru că acest lucru nu este benefic. În cei patru ani de liceu, am avut și viață socială, am și ieșit, am mers și la petreceri, dar am și învățat și am ieșit șef de promoție cu media generală 9.70‟, spune Andrei Chipăilă.

Tânărul își amintește cu emoție de cursul festiv la care au participat părinții lui, tatăl fiind cel care l-a impresionat cel mai mult pentru că „deși este un om foarte puternic din punct de vedere mental, l-am văzut pentru prima dată plângând și am înțeles că este mândru de mine‟. Fiind pe scenă și pregătindu-se să-și susțină discursul de mulțumire pentru profesori, colegi și părinți, Andrei și-a stăpânit emoțiile și a reușit să nu plângă. „Le-am mulțumit tuturor colegilor care au fost alături de mine și cu care am legat prietenii, atât din colectivul clasei mele, cât și din colectivul celorlalte șapte clase care au fost în această serie. Am mulțumit și profesorilor pentru că ne-au învățat și au încercat cât mai bine să ne formeze, și le-am mulțumit și părinților pentru susținerea și sprijinul pe care mi le-au acordat‟, mai adaugă Andrei Chipăilă.

Clasa a IX-a a fost ceva wow‟

Primii opt ani de școală, Andrei Chipăilă i-a urmat la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu‟ Odobești. Pasionat fiind de economie și de tot ce ține de sfera afacerilor, la finalul gimnaziului, tânărul a hotărât să urmeze cursurile Colegiului Economic din Focșani. „Clasa a IX-a a fost ceva wow. Totul a fost nou. M-a surprins faptul că oamenii sunt mult mai prietenoși la liceu și vin din toate părțile județului. Spre exemplu, aveam colegi de la Nereju, Nănești și chiar de la Hanu Conachi, care este aproape de Galați. În cei patru ani de liceu am aflat lucruri noi, am descoperit oameni noi și am legat prietenii destul de bune‟, spune, mulțumit, Andrei.

Tânărul are și amintiri mai puțin frumoase din perioada liceului, și anume școala online la care a trebuit să apeleze sistemul de învățământ în urma „exploziei‟ cazurilor de COVID-19 de la noi din țară. Lipsa interacțiunii cu colegii, lipsa prezenței la școală, izolarea în casă și „internetul care ba pica la noi, ba pica la domnii profesori‟, sunt doar câteva dintre problemele pe care Andrei le-a observat în timpul pandemiei. „Profesorii au încercat să facă foarte mult pentru noi în așa fel încât să nu avem goluri prea mari în materie. După școala online, a venit învățământul hibrid când o săptămână, jumătate de clasă era la școală, cealaltă jumătate acasă și invers. Stăteam câte unul în bancă și aveam în față acel plexiglas. Nu a fost ușor‟, recunoaște tânărul.

În semestrul al II-lea din clasa a XI-a, Andrei Chipăilă și colegii săi au fost nevoiți să se mute la Colegiul Tehnologic „Ion Mincu‟ Focșani pentru că „liceul nostru a intrat în reabilitare‟. Deși au sperat că vor reveni în liceul lor, și în clasa a XII-a, Andrei și colegii lui au rămas la Liceul nr. 4 Focșani: „se pare că cei care vor intra anul acesta în clasa a XII-a se vor bucura de noul liceu și sper să se simtă cel mai bine acolo‟.

Ani de liceu cu emoții la română‟

Majoritatea absolvenților de clasa a XII-a din acest an cu care am stat de vorbă în ultima perioadă au emoții mai mari la proba scrisă a examenului de Bacalaureat de la limba și literatura română. Este și cazul lui Andrei Chipăilă: „cea mai mare frică o am la limba și literatura română pentru că la matematică nu-mi prea fac griji, iar la geografie este destul de simplu. La română sunt foarte multe eseuri și opere de învățat; aici exprimarea contează foarte mult. Un profesor poate să interpreteze că lucrarea este de 10, iar un altul să spună că este de 9 sau 9,50. Nu se poate spune că este ceva fix‟.

Ca să fie sigur că va reuși să obțină note bune la examenul maturității, tânărul și-a stabilit un program strict de învățare, lăsând ieșitul în oraș cu prietenii și celelalte activități recreative în planul doi pentru că „examenul de bacalaureat se dă o singură dată și bine. A doua oară nu mai este același sentiment‟.

Dorindu-și să-și deschidă propria afacere, Andrei Chipăilă se va înscrie la Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor din Brașov. „M-am gândit la Brașov pentru că a început să se dezvolte și este un oraș frumos din punct de vedere cultural. Foarte multe multinaționale se gândesc să-și deschidă puncte acolo și ar fi o rampă de lansare spre mai departe. Nu m-am gândit la obiectul de activitate al business-ului pe care vreau să mi-l deschid, dar am timp. După ce-mi voi da licența în Cibernetică, voi face un master de doi ani pe Management‟, este planul de viitor al odobeșteanului.

Andrei a vrut să le transmită un mesaj părinților: „le mulțumesc foarte mult și-i iubesc pentru că m-au susținut și pentru că mă iubesc indiferent de situație‟!

Îl felicităm pe Andrei Robert Chipăilă pentru rezultatul obținut în cei patru ani de liceu și-i dorim succes la examenul de Bacalaureat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?