Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

GALERIE FOTO: Experiență de neuitat în Grecia pentru elevi și profesori de la Sihlea

O delegație formată din nouă elevi și trei cadre didactice (Vespan Lăcrămioara, Motoc Octaviana și Soricu Alina), de la Școala Gimnazială ,,Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica” Sihlea, a fost în Grecia, în cadrul proiectului Erasmus + WEllbeing to Reduce Early School Leaving. Conform datelor furnizate de profesoara Lăcrămioara Vespan, directorul unității școlare, alături de delegația vrânceană au fost elevii și profesorii din Turcia, de la Școala Sevim Cuhadaroglu Secondary School, Istanbul, la prima mobilitate internațională, organizată de partenerii din Grecia. Școala Gimnazială din Sihlea este coordonator în proiectul European Erasmus+, WEllbeing to Reduce Early School Leaving, acţiune KA2 – parteneriate strategice în domeniul şcolar, aprobat spre finanţare de Comisia Europeană prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, iar activitățile internaționale se desfăşoară în perioada 1 septembrie 2019 – 31 august 2022.

Scopul proiectului este realizarea schimbului de bune practici în vederea îmbunătățirii procesului de învățământ, astfel încât niciun elev să nu părăsească învățământul obligatoriu devreme, fără calificare.Tot prin acest proiect, elevii intră în contact cu elevi din alte țări, comunică cu aceștia în limba engleză, împărtășesc valori, idei din culturile străine, care vor contribui la formarea lor ca buni cetățeni ai lumii.

În prima zi a proiectului, cei 50 de elevi din ţările partenere îndrumați de 15 cadre didactice au participat la conferința de deschidere, unde au fost familiarizați cu activitățile pe care fiecare școală parteneră le-a desfășurat până în prezent. Directorul Școlii High School Of Agioi Theodoroidin Grecia, profesoara Evanghelia Koulourioti, și-a exprimat încântarea de a fi gazdă și bucuria de a fi partener în cadrul proiectului. De altfel, și profesorii și directorii celor două școli, Liza Koulourioti și Lăcrămioara Vespan, au luat parte la toate activitățile proiectului. Multe emoții, bucurie și entuziasm de la profesori și elevi, cei care practică coexistarea și cooperarea. Multă bucurie au transmis copiii greci, prin activitățile creative și participarea tuturor la dansurile tradiționale.

A doua zi a proiectului a fost destinată vizitei obiectivelor istorice, Istthm, Corint antic, Heraeus. Elevii și profesorii s-au plimbat printre ruinele bine conservate ale Corintului antic, dominat de Templul lui Apollo care datează din secolul al V-lea I.Hr., cu coloanele sale dorice masive, aceasta fiind una dintre clădirile lăsate în picioare de romani în anul 44 I.Hr., când au reconstituit orașul drept capitala de provincie.

A treia zi a proiectului a fost destinată vizitei orașului Loutraki, aflat la 4 kilometri de Canalul Istmului, renumit pentru Izvoarele sale minerale, cunoscute pentru proprietățile lor curative încă din cele mai vechi timpuri, fiind utilizate pe scară largă încă din 1855. Marea limpede și frumoasele plaje din Loutraki sunt premiate în mod continuu din 1987, cu „Steagul Albastru al Europei” în managementul mediului, în beneficiul turismului. Au continuat drumul spre situl arheologic al Sanctuarului Hera Akraia-Limenia (Heraion of Perachora) unde, potrivit legendei relatată în Euripide, Medeea și-a îngropat copiii uciși într-un sanctuar al Herei Akraia în timp ce fugea din Corint.

A patra zi a fost dedicată muzicii și întrecerilor sportive. Elevii și profesorii organizați în echipe au jucat volei, baschet și fotbal. Au fost cântate piese în limba română, greacă și turcă. Cu toții, elevi și profesori au cântat piesa „We are the World”.

În ultima zi a mobilității, elevii și profesorii greci i-au însoțit pe oaspeți și au vizitat Atena, capitala Greciei. „După ce au asistat la schimbarea gărzii la Palatul Parlamentului, au urcat pe Acropole, așa numita ,,Stâncă Sacră” a Atenei, unul dintre cele mai populare monumente culturale ale lumii și simbolul Atenei. Au coborât de pe Acropole și au vizitat Muzeul Acropole, o construcție modernă, aflată pe locul unei așezari preistorice, care a fost păstrată intactă și care se poate vedea prin imensa podea de sticlă de la 10 m înălțime. Aici am văzut sculpturile originale din Parthenon, statuia Pastor cu vițelul pe umeri, realizată în anul 570 î.e.n., statuile Peplos Kore si Kore cu ochii migdalați, băiatul din Kritios, Cariatidele, statuile originale ale Erehteionului (Acropole), frontoane, frize și reliefuri antice care au aparținut templelor din Acropole, sculpturi clasice și antice. Am plecat de la Atena copleșiți de frumusețea acestor locuri minunate, dar și de ritmurile cântecelor interpretate de elevii greci, dedicate elevilor din România și Turcia. Elevii au trăit experiențe inedite, au legat prietenii, și-au consolidat abilitățile de exprimare în limba engleză, au luat contact cu o altă cultură, cu o altă civilizatie, cu o altă lume”, a precizat Lăcrămioara Vespan, directorul unității școlare.

„O primă impresie pe care am avut-o despre Grecia a fost faptul că este o țară cu peisaje fascinante de care nu te poți plictisi niciodată, farmecul pe care îl avea marea m-a calmat, la fel și zonele muntoase care m-au impresionat. M-a surprins să văd cât de dispuși sunt elevii greci atunci când era vorba de un ajutor, o îndrumare, dar și modul în care încercau să oprească conflictele prin arta care s-a văzut expusă pe pereții școlii din Grecia. Cât despre cadrele didactice din școala din Grecia, m-a impresionat cât de implicate și de nerăbdătoare erau să ne prezinte obiectivele din țara lor. Zilnic ne-au întâmpinat cu prietenie și ne-au condus spre cele mai uimitoare locuri ale Greciei. Ne-am simțit confortabil și în siguranță în prezența copiilor turci și greci, am povestit în limba engleză despre noi și familiile noastre, despre tradiții, obiceiuri, muzică, dansuri, gastronomie, am exersat pronunția unor expresii în limba greacă și în limba turcă. A fost o săptămână minunată petrecută în compania unor oameni speciali. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la scrierea acestui proiect Erasmus+, o ocazie unică pentru noi, copiii din Sihlea, pentru că am reușit să vizităm Grecia și să rămânem cu amintiri de neuitat”, a spus Gurbet Mirela Elena, elevă, clasa a VII-a.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?