Fișă de personaj
-
Viorel Burlan, 76 de ani, un om cu totul special
-
Născut în Teleorman, la Drăgănești Olt, refugiat cu familia din calea războiului, la 9 luni a ajuns la Bacău unde, când a venit vremea, a făcut școala până a terminat liceul la ”Vasile Alexandri”. A absolvit Școala de ofițeri de radiolocație la Brașov, apoi a lucrat 4 ani la Mediaș. La Focșani a venit mai târziu, în 1982, de la Mediaș, unde băiatul i s-a îmbolnăvit de astm din cauza poluării. La Focșani, băiatul s-a făcut bine în șase luni.
-
Fiu de avocat, tată de ofițer de poliție. Inginer de aviație, colonel, îi place să inventeze lucruri – ”inginerie, motoare”, în atelierul pe care îl are pe Mitropolit Varlaam
-
A avut ca hobby sportul. Este specialist în arte marțiale – judo, 4 DAN, karate, 3 DAN, Hakama – centură neagră, obținută în fața unui juriu din Spania, în aikido. Arbitru de arte marțiale, cu categorie specială. A înființat prima echipă de karate în Focșani. A înființat o clasă de judo la Școala nr. 7 din Focșani. A fost între fondatorii Federației Române de Judo
-
A avut și are multe alte activități în legătură cu judou-ul, în principal
-
S-a ocupat de pregătirea fizică a grupului de români aspiranți din care a fost selectat Dumitru Prunariu pentru a zbura în Cosmos.
O întâmplare unicat pentru România!
De fapt de la această ultimă poziție a fișei de personaj a și pornit discuția – pe care am avut-o în fața redacției (foto) cu un om cu totul special. Într-un recent eveniment de la Ateneu, la care a fost pe scenă cosmonautul român Dumitru Prunariu, a fost evocată perioada în care a fost făcută pregătirea fizică a aspiranților la un loc între cosmonauții ce urmau să zboare în spațiul cosmic de pe Cosmodromul de la Baikonur. La numitul eveniment, în sală s-a aflat și antrenorul acestora, inginerul de aviație și ofițerul de pregătire fizică de la aviație, Viorel Burlan, care a și relatat despre acea perioadă ce avea să-i marcheze, dacă nu viața, atunci măcar CV-ul. Informația despre faptul că Viorel Burlan l-a pregătit pe Dumitru Prunariu pentru zborul în Cosmos nu-i nouă. A mai apărut în presă. O reiau pentru că o întâmplare similară nu a mai fost nici înainte, nici după aceea până acum și cine știe până când. Tind să cred că este unicat.
Nici Viorel Burlan nu va mai pregăti viitori cosmonauți pentru că nu mai are vârsta care să-l ajute, nici România nu va mai trimite vreun om în spațiu într-un timp previzibil. Antrenorul Viorel Burlan – așa îl voi numi în această parte a poveștii al cărei personaj este – ar mai fi putut face un lucru pentru ca alți antrenori, când o fi să fie, să-i reia munca. Ar fi putut să scrie un manual de pregătire. ”Eram ofițerul cu pregătire fizică pe aviație. Atunci când am fost chemat să mă ocup de grup, comandantul mi-a spus: să-i pregătești ca pe sportivii olimpici! Am cerut un punct de sprijin. Nu mi-au dat nimic. Am imaginat un mod de pregătire cu care i-am adus în situația ca rușii să nu aibă de făcut nici un reproș. Adică erau perfect antrenați fizic pentru a continua pregătirea la ei, acolo”. Îl întreb că dacă tot are timp acum, de ce nu scrie manualul de pregătire pe care nu l-a avut. ”Îmi tremură mâinile. Nu-i Parkinson. Anul trecut am luat carnetul de șofer pe încă 10 ani. Dacă aveam, nu mi-l dădeau. E boală profesională, de la zgomot, vibrații, radiații de ultraînaltă frecvență. Ține, evident, de profesia mea”.
Cum să transformi oameni obișnuiți în oameni buni de zburat în Cosmos!
Îmi detaliază în ce a constat antrenamentul viitorilor cosmonauți. Dacă tot a fost lăsat să lucreze cum credea de cuviință, dar să-i aducă la nivelul sportivilor olimpici, ”prin muncă asiduă și antrenamente regulate” și-a făcut un program: ”Pentru creier, o oxigenare pefectă. Pentru inimă, atletism – de la cabana Oltul din Brașov la Alpin erau șapte kilometri, în pantă, în alergare, eram în frunte, în prima fază Prunariu era ultimul, după o treime din cursă mă întorceam, îi regrupam și plecam mai departe. La Alpin, medicul ne lua tensiunea, pulsul, ne asculta bătăile inimii. La început, ei aveau 240 bătăi, eu 120. După antrenamente, au ajuns la 180-140 de bătăi pe minut. Ce mai e bun pentru suflu? Înotul, la Piscina de la Alpin, la început o oră, apoi două ore. Pentru creșterea capacității de analiză și sinteză, de ce au nevoie? De arte marțiale. Căderile, tehnici de mișcare, de judo, să știe în orice moment în ce poziție se află, să se poată orienta în spațiu. Pentru aerisire făceam excursii prin pârâu până la Cheia. Să simtă locul, să simtă pământul. După masă făcem înot la bazin. Aveau nevoie de zbor. Ne-am deplasat la Otopeni unde am făcut zbor pe avioane ușoare, dar și pe MIG. Iar la București, la Școala Specială Dimitrie Bolintineanu, dădeau teste psihologice cam la două zile. După un an, erau pregătiți! La un moment dat, Prunariu mi-a zis – toa‘ major, nu mai pot. I-am răspuns – ai fost selecționat aici ca să înveți să poți. S-a mobilizat și mai mult și a reușit. Inclusiv să zboare în Cosmos. I-am adus pe toți în parametrii necesari!”.
Un hobby pentru o viață – sportul!
Îi spun că îl văd în unele duminici după amiaza întrând la sala de judo de lângă blocul în care stau. ”La un moment dat, corpul ruginește”, îmi răspunde. ”Merg acolo, fac exerciții speciale, care au și rol terapeutic. Lucru învățat după 50 de ani de arte marțiale. Am avut o perioadă în care am avut probleme de sănătate și am întrerupt. După ce m-am apucat de mișcare, mi-am revenit”. ”De fapt – îmi spune, hobby-ul meu a fost sportul. Am făcut sport toată viața”.
Așa a ajuns specialist în arte marțiale – judo, 4 DAN, karate, 3 DAN, Hakama – centură neagră, arbitru de arte marțiale, cu categorie specială. A înființat echipe de judo pe unde l-a dus viața. Și la Focșani a înființat prima echipă de karate. Și o clasă de judo la Școala nr. 7 din Focșani, unde a găsit înțelegerea directorului de atunci al CSS Gimnastică, Sergiu Popa, care i-a dat pentru sală saltele scoase la reformat și din care, cu huse de avioane, a făcut saltele pentru judo. Când a plecat de la Focșani la Bobocu – unde a fost lector universitar cu grad de maior, a predat clasa unui antrenor focșănean. L-a învățat judo pe fiul său Zorel, viitor ofițer de poliție, multiplu campion de juniori al României și pe Ministerul de Interne.
A fost între fondatorii Federației Române de Judo. Este, cu certitudine, o personalitate judo-ului românesc, recunoscut și apreciat ca atare. Este invitat special la turneul internațional ”Memorialul Aurel Cîmpeanu” de la Focșani ca și la finalele de campionat național de judo care au loc în municipiu și onorat cu diplome și medalii. În imaginile care însoțesc textul, sensei Viorel Burlan se află alături de mari campioni de judo ai lumii – cubanezul Ashley Gonzales sau italianul Fabio Basile, ca și de alte personalități ale judo-ului românesc.
Nu mai lucrează direct pentru judo. Nu mai are, adică, elevi pe care să-i învețe artele marțiale. Dar pentru că a fost toată viața foarte activ, nu stă fără a face ceva, pentru că nu are starea necesară. Și pentru că este de profesie inginer, îi place să inventeze lucruri – ”inginerie, motoare”, în atelierul pe care îl are pe Mitropolit Varlaam.
Dacă-l întâlniți prin oraș pe Domnul care în fotografii este îmbrăcat cu predilecție în kimono alb, mergând prin oraș cu pas măsurat de parcă ar măsura drumul vieții, sau dacă treceți pe la atelierul său din Mintroplit Varlaam ori vi se întretaie cărările prin sălile în care au loc evenimente sportive, să știți că nu este un om simplu. Este sensei Viorel Burlan, antrenorul unicului cosmonaut din istoria României, Dumitru Prunariu. Și că este un om cu totul special, un personaj strălucit al unui crâmpei din istoria artelor marțiale din România. Și, prin asocierea cu Dumitru Prunariu, din istoria României.
