Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

„Memorialul Țării Vrancei” din Vidra, inaugurat sâmbătă

Muzeul Vrancei, sub egida Consiliului Județean Vrancea, invită vrâncenii sâmbătă, 4 iunie 2022, orele 12:30, la inaugurarea „Memorialului Țării Vrancei” din comuna Vidra. Memorialul desăvârșește proiectul prin care a fost amenajat în clădirea fostei Școli publice din Ocolul Vrancei, Muzeul Țării Vrancei, deschis pe 19 septembrie 2021. Născut la inițiativa Asociației „Simion Mehedinți”, în parteneriat cu Consiliul Județean Vrancea, Muzeul Vrancei și Primăria Vidra, Memorialul a fost realizat cu sprijinul substanțial al donatorilor din județ, dar și din țară. Acesta pune în valoare numele a patru personalități reprezentative pentru cultura și civilizația de la Carpații de Curbură: Simion Mehedinți din Soveja, Valeriu D. Cotea din Căliman, Ion Diaconu din Spinești și Vasile N. Taftă din Negrilești. Momentul inaugural este unul simbolic, având loc cu ocazia Conferinței Naționale a Profesorilor de Geografie din România, care se desfășoară în aceste zile în Vrancea, prilej ca geografii din toate județele să descopere tezaurul spiritual al Vrancei istorice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?