Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Primăria Adjud „a pășit cu încredere în era digitalizării”

Primăria Municipiului Adjud a lansat ieri proiectul „Ecosistem digital interconectat și integrat în cadrul UAT Municipiu Adjud”, finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA). Prin intermediul acestui proiect, Direcția de Asistență Socială Adjud va beneficia de o platformă conectată la ecosistemul digital al Primăriei Adjud. „Suntem prima și, până la această oră, singura administrație publică locală din Vrancea care a pășit cu încredere în era digitalizării! Și cu ajutorul banilor europeni ne vom consolida această poziție la nivel județean pentru că prin Programul Operațional Capacitate Administrativă am obținut o finanțare nerambursabilă de 3.863.645,97 lei destinată, în principal, digitalizării serviciilor sociale și interconectării Direcției de Asistență Socială (DAS) cu ecosistemul digital al Primăriei Adjud“, a afirmat Florin Nechifor, primarul Municipiului Adjud.

Proiectul presupune inclusiv optimizarea procedurilor administrative din cadrul UAT Adjud prin digitalizarea serviciilor sociale, dotarea cu echipamente I.T. (stații de lucru) de ultimă generație, interconectarea platformei DAS cu ecosistemul digital al Primăriei, elaborarea de proceduri standard de lucru adaptate la modul de lucru în format digital, implementarea unor sisteme adecvate de management al performanței și cursuri de formare destinate unui număr de 130 de funcționari publici și aleși locali în domenii specifice.

Proiectul are drept obiective: Crearea de mecanisme, instrumente şi proceduri standard pentru fundamentarea deciziilor și planificarea strategică pe termen mediu și lung în Municipiul Adjud, prin elaborarea Planului Anual de Lucru al Consiliului Local și a Strategiei de management şi dezvoltare a instituției Primăria Municipiului Adjud și proiectarea unui proces de management eficient, care să corespundă nevoilor instituţiei; Implementarea sistemelor de management al performanţei – Balanced Scorecard (BSC) şi calităţii – Common Assessment Framework CAF care să permită Municipiului Adjud să implementeze şi să monitorizeze implementarea obiectivelor strategice; Optimizarea procedurilor administrative interne în raport cu beneficiarii serviciilor publice, în scopul reducerii birocrației, prin implementarea unui ecosistem digital integrat și dezvoltarea abilităţilor personalului prin participarea la programe de instruire în vederea utilizării și administrării soluţiilor informatice implementate.

Valoarea totală a proiectului este de 3.942.495,89 lei, din care: 3.351.121,51 lei Cofinanțare Uniunea Europeană; 512.524,46 Cofinanțare bugetul național; 78.849,92 Cofinanțare Municipiul Adjud. Perioada de implementare a proiectului este de 16 luni, respectiv 29.04.2022 – 29.08.2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?