Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611
Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611

FOTO: Judo – Iulia Moldoveanu a câștigat medalia de bronz la Gimnaziadă!

Iulia Moldoveanu, sportivă a CS Unirea Focșani, componentă a Centrului Olimpic pentru Cadeți și juniori de la Focșani, a câștigat marți, 17 mai, medalia de bronz la judo – 48 kg. la Gymnasiade-Normandy 2022. La categoria 48 kg. au luptat sportive din Algeria, China, Franța, Ungaria, Brazilia, Chile, Spania, Moldova, Kazahstan, Turcia, Armenia, Ucraina. În primul tur, Iulia a stat pentru că a avut ranking superior adversarelor, ca și sportivele din Kazahstan și Turcia. În turul al doilea, judoka de la Focșani a trecut de campioana Braziliei, Julia Rodrigues, în turul al treilea a pierdut cu golden scor meciul cu chinezoaica Xinran Hui iar în disputa pentru medalia de bronz a întrecut-o prin ippon pe kazaha Zhansaya Yerkuanyshova. Iulia Moldoveanu a câștigat prima medalie pentru delegația României la ISF Gymnasiade – Normandy 2022.

Iulia este vicecampioana României la U 21 la această categorie și este antrenată – la club și la CNOPJ de tatăl ei, sensei Adrian Moldoveanu, care mi-a declarat ieri: ”Participăm la o competiție de foarte mare anvergură, cu peste 3800 de sportivi din peste 80 de țări. Iulia a reușit o performanță foarte bună care îi dă încredere pentru viitor. Un viitor care înseamnă în acest an participarea la FOTE, apoi Campionatele Europene și cele Mondiale, ca și Campionatul Național de seniori. Va fi până în septembrie o perioadă de foc din care sper să ieșim cu rezultate de cel mai bun nivel!” Am discutat cu Iulia în Sala Polivalentă, imediat după finala de la U 21 în care a fost întrecută de colega ei de club Giorgia Hagianu. Nu era atât supărată, cât hotărâtă să arate în viitor că poate mai mult. La Gimnaziadă a arătat! Felicitări Iulia, felicitări sensei Adrian Moldoveanu.

Este de remarcat că prima medalie – tot de bronz – la o Gimnaziadă pentru Focșani și România a fost obținută în Turcia, în 2016, de Răzvan Burdușel, atunci legitimat la CSM 2007-LPS Focșani, elevul senseilor Stănică Grosu și Iulia Surlă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?