Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Focșăneni, dați fuga la librărie! Viceprimarul Dimitriu știe o carte pe care „atât adolescenților le-aș recomanda-o, cât fiecărui om”

Viceprimarul Ana Maria Dimitriu a acordat un interviu unui elev de școală generală, în cadrul unui proiect pe care acesta îl avea probabil de realizat la cursuri, gest lăudabil de altfel din partea acesteia, dacă ar și avea ceva de spus. Sau ceva de la care tânăra generație să aibă ceva de învățat. Însă în lipsa unui vocabular cât de cât dezvoltat și a unei deprinderi de a vorbi în limba română, Ana Maria Dimitriu a dovedit că poate eșua „cu succes” inclusiv în fața întrebărilor puse de un elev. Mai toate întrebările i-au dat de furcă doamnei, din ce am remarcat vizionând filmarea pe care doamna a așezat-o, pentru posteritate, pe Facebook. Uneori aproape s-a entuziasmat, dar în puținătatea vocabularului pe care îl deține i-a fost greu să exprime ceea ce probabil ar fi vrut. 

După cum singurică a recunoscut, dificilă i s-a părut chiar și prima întrebare la care a fost invitată să răspundă. Nu vreo filosofie de viață, vreun detaliu administrativ sau ceva care să țină de activitatea firească a unui viceprimar, ci… să spună ce părere are despre Focșani, oameni și mentalitatea locuitorilor din municipiul nostru. Ei bine, dumneaei crede că „strălucirea pe care o avea odată se pare că astăzi nu o mai are”, Focșaniul fiind „din păcate un oraș care ar putea să concureze cu marile orașe din țara noastră”. Și alt nimic nu. 

Păi de ce e păcat că ar putea concura, stimată doamnă? Doamnă care ar schimba niște lucruri la orașul nostru, firește. Ce? Vrea un aer tineresc, nimic rău până acum, cu locuri de distracție și viață socială, locuri în care să se distreze părinții și focșănenii de vârsta a treia. O fi vrut doamna să zică ceva, dar fără un vocabular care să o ajute să își pună gândurile în ordine, a ieșit cu totul altceva. Iar lipsa vocabularului se explică tot în acest interviu, atunci când Ana Maria Dimitriu a răspuns la o altă întrebare, întrebare să zicem clasică în cadrul unui interviu: Care ar fi cea mai bună carte pe care să o citească adolescenții din ziua de astăzi? 

Doamna consideră că nimănui nu ar trebui, vorba aceea, să îi lipsească de pe noptieră, un cod. Nu, nu Codul lui Da Vinci, nu vă gândiți la cărți semnate de autori cunoscuți. Nici măcar Codul administrativ, pe care doamna îl „reclamă” aproape de fiecare dată în ședințele Consiliului Local Focșani, dându-se drept mare specialistă. Ei bine, ca să nu vă ținem în suspans, vă dezvăluim că doamna Dimitriu are la inimă „Codul bunelor maniere”. Nu neapărat legat de cum mâncăm la masă și cum ne comportăm în societate, așa cum mulți s-ar fi gândit. În cuvintele dumneaei, lucrurile sunt mult, mult mai complexe atunci când deschizi „Codul bunelor maniere”. „Atât adolescenților le-aș recomanda-o, cât fiecărui om, aș recomanda „Codul bunelor maniere”. Și aici nu vorbesc despre faptul că trebuie să știi să ții furculița în mână, ci este strict despre cum să te comporți în societate, cum să acorzi un interviu, cum să îți întocmești o scrisoare de intenție pentru a merge mai departe la un interviu, în prisma unui job. Cum să ai o relație frumoasă cu prietenii, cu familia. Cum să ajuți. Codul bunelor maniere chiar este o carte complexă și completă. Și cred că fiecare dintre noi, până și eu cred că mai am de învățat. Acolo sunt reguli clare de bună conduită, ar trebui să știi când anume să spui mulțumesc sau de câte ori ar trebui să spui mulțumesc, să îți fie ca un fel de tic. Cu plăcere, îmi pare rău – sunt lucruri care trebuie învățate. Și cred că dacă le învățăm probabil că toți o să fim mulți mai câștigați”. Și așa se explică multe lucruri în comportamentul doamnei, nu? Important este că Ana Maria Dimitriu ar scrie o carte despre …„cum să fii bun, ca om”. Aceasta, ca răspuns la o altă întrebare. Dacă ar fi o carte scrisă de doamna vice Dimitriu pe acest subiect, cu exemple din viața sa, ar „rupe” piața.

Așadar: Ana Maria Laura Dimitriu, viceprimar. Consilier local PNL la Primăria Focșani, a studiat la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București (conform Facebook), telefon 0722.459.546, mail: dimitriu_ana_maria@yahoo.com. Susține audiențe cu cetățenii în fiecare a doua zi de marți din lună (conform informațiilor care apar drept CV pe pagina Primăriei Focșani). Acum vă dezvăluim și un detaliu încă neștiut, bun de pus în CV: devoratoare de cărți. Nu orice carte, ci „Codul bunelor maniere”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?