Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611
Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611

Criza gunoaielor vine peste Focșani. Șomaj pentru o parte din angajații CUP Salubritate

Focșaniul este amenințat de o criză a gunoaielor din cauza situației financiare în care a ajuns societatea CUP Salubritate. Gunoiul menajer va fi ridicat mai rar de la locuințe, iar o parte dintre muncitorii de la CUP Salubritate vor fi concediați deoarece nu sunt bani pentru salarii sau plata carburantului la utilaje. Tarifele actuale practicate de CUP Salubritate sunt mai mici decât cheltuielile reale. S-a ajuns în această situație din cauza refuzului majorității din Consiliul Local Focșani (PNL-USR) de a vota în ultimele luni o majorare a tarifelor la serviciile furnizate pentru locuitorii municipiului. Un refuz nejustificat atât timp cât majorarea se aplica doar la cheltuielile cu salarii, unde trebuia aplicată majorarea salariului minim pe economie, și la carburant, unde prețul motorinei a ajuns la 9 lei de la cinci lei, prețul de acum doi ani. O situație similară a fost anul trecut, când solicitările de majorare a tarifelor la colectarea gunoiului și salubrizare stradală au fost făcute în martie și au fost aprobate de consilierii locali abia în luna noiembrie. Din cauza acestor situații, societatea de salubrizare a acumulat datorii de peste 3,3 milioane lei în 2021-2022. 

Conform unui comunicat de presă al Primăriei municipiului Focșani, Consiliul de Administrație al CUP Salubritate a notificat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de salubrizare a localităților Focșani și Golești în legătură cu denunțarea/redimensionarea Contractului unic de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare a localităților membre ale Asociației, ca urmare a situației economice cu care se confruntă. De asemenea, Consiliul de Administrație al CUP Salubritate a aprobat propunerea de reorganizare a societății prin reducerea numărului de personal, cheltuieli, servicii și i-a cerut directorului societății să prezinte un plan de reorganizare a societății.
„Aceste măsuri au fost dispuse ca urmare a faptului că ajustarea tarifelor serviciilor CUP Salubritatea nu a fost votată de majoritatea din Consiliul Local Focșani, fapt care a generat pierderi de 3,3 milioane lei societății din februarie 2021 până în prezent. Compania din subordinea Consiliului Local Focșani a solicitat o primă majorare de tarife în luna februarie 2021, când s-a lovit de refuzul majorității din Consiliul Local Focșani, ajustarea tarifelor fiind aprobată abia în noiembrie 2021, prin Hotărârea Consiliului Local Focșani nr. 377/04.11.2021.
Timp de nouă luni de zile societatea a înregistrat pierderi în valoare de 2.235.444,143 lei, după cum urmează: 
– 747.573,07 lei la activitatea de salubritate menajeră (persoane fizice și juridice);
– 1.487.868,07 lei la activitatea de salubritate stradală.
Din păcate, aprobarea după nouă luni a tarifelor activităților prestate de CUP Salubritate SA a fost urmată imediat de un val de creșteri semnificative a tuturor cheluielilor legate de salarizare și producție”, se arată în comunicat.  

Argumente pentru majorarea tarifelor

Solicitarea de majorare a tarifelor la salubritate în acest an a fost argumentată prin noile modificări legislative privind majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, aplicat de la 1 ianuarie 2022, precum și explozia prețurilor la combustibili, materii prime și materiale, energie electrică și gaze naturale.
„În ședințele Consiliului Local al Municipiului Focșani din lunile ianuarie, februarie și martie 2022, noile tarife propuse de CUP Salubritate SA nu au fost aprobate de către consilierii care reprezintă majoritatea, situație care a generat noi pierderi financiare de 1.120.604,54 lei, după cum urmează:
– total pierdere generată de activitatea de salubritate menajeră în valoare de 619.121,14 lei, din care 427.131,03 lei pentru salubritatea menajeră la persoanele fizice și 191.990,11 lei pentru salubritatea menajeră la persoanele juridice;
– 501.483,40 lei din salubritatea stradală.
Ca urmare a acestei situații generată de refuzul majorității din Consiliul Local Focșani de a ajusta prețurile de tarifare a serviciilor, pierderile cumulate ale SC CUP Salubritate SA în 2021 și 2022 se ridică la suma de 3.356.045,68 lei din care:
– 1.366.694,21 lei – pierderile generate de serviciile de salubritate menajeră;
– 1.989.351,47 lei – pierderile generate de serviciile de salubritate stradală.
Toate aceste pierderi trebuie coroborate și cu evoluțiile economice din ultimile luni! Rata anuală a inflației este 13,8%, la cel mai ridicat nivel înregistrat din ianuarie 2004 și până în prezent. De asemenea, indicele prețurilor de consum în luna aprilie 2022 la combustibili a fost de 103,98%. Dacă în ianuarie 2021, prețul la motorină era de 4,87 lei/litru, în aprilie 2022 prețul a urcat până la 7,99 lei/litru, aproape dublu! Pe de altă parte, rata medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni a crescut cu 7,4%. Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 16,35%, cele alimentare cu 13,54%, iar serviciile cu 7,11%”, se mai arată în comunicatul de presă al primăriei.

PNL nu este de acord cu majorarea tarifelor „în orice condiții”

Liberalii nu sunt de acord cu majorarea tarifelor „în orice condiții”. „Consilierii municipali ai PNL Focșani trag un semnal de alarmă cu privire la dezinformarea practicată de primarul reședinței de județ, Cristi Misăilă, în problema ”crizei gunoaielor”. Afirmația că pierderile de 3,3 milioane de lei înregistrate de CUP Salubritate ar fi din cauza faptului că PNL și USR nu au votat majorarea tarifelor pentru gunoi este o minciună grosolană. Dacă PNL și USR ar vota majorarea tarifelor la gunoi ar dispărea pierderea de 3,3 milioane de lei din bugetul CUP Salubritate? Evident că nu, pentru că această pierdere s-a acumulat în ultimii ani, când compania a fost condusă de oamenii PSD-ului. PNL Focșani nu vede o abordare serioasă din partea primarului pe chestiuni ce țin de viața focșănenilor. Nu cu șantaj, presiuni și minciuni în presă se rezolvă situația de la CUP Salubritate, așa cum a făcut de multe ori PSD-ul. 

Suntem de acord că trebuie căutată cea mai bună soluție pentru rezolvarea problemei care ține de situația companiei CUP Salubritate, dar PNL nu este de acord cu creșterea tarifelor pentru focșăneni în orice condiții. Nu PNL a dus pierderile societății CUP Salubritate la 3,3 milioane de lei, iar tariful la gunoi a mai fost majorat o dată anul trecut, însă datoriile tot au crescut. Doar prin creșteri de tarife vede PSD ieșirea din situația în care se găsește CUP Salubritate? Focșănenii s-au săturat de scumpiri sau de tentative de scumpiri, iar când vine vorba de rentabilitatea companiei CUP Salubritate, ar trebui să fim mai atenți la ceea ce afirmăm pentru că acea companie este condusă de PSD de mulți ani. An de an au avut pierderi la buget cei de la CUP Salubritate. PNL Focșani vrea să vadă o viziune din partea companiei, o organizare mai eficientă a societății, astfel încât o parte din problemele cu care se confruntă CUP Salubritate să fie rezolvate”, se arată în comunicatul PNL.

Oare ce viziune și strategie magică este necesară atunci când prețul litrului de motorină aproape s-a dublat în câteva luni de zile? Sau condițiile invocate de liberali se referă la posturi în Consiliul de Administrație al societății? Cât despre pierderile invocate de liberali pentru anii anteriori, acestea nu se regăsesc în bilanțul depus la Finanțe. De la preluarea mandatului de către Adrian Vulpoiu, profitul societății s-a menținut anual în marja de 1,5% iar investițiile au fost de ordinul milioanelor de lei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?