Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Slobozia Bradului. Dosare penale pentru incendierea deșeurilor provenite din dezmembrări auto

La data de 10 mai, ora 17.12,  polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că în localitatea Slobozia Bradului are loc un incendiu.

În urma deplasării la fața locului, echipajul de poliție  a constatat că incendiul se manifesta în extravilanul satului Slobozia Bradului, pe o suprafață de aproximativ 20 metri pătrați, fiind incendiate componente provenite din dezmembrarea unor autovehicule.

Reprezentanții SVSU din cadrul Primăriei Slobozia Bradului au localizat și lichidat în totalitate incendiul iar polițiștii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incendierea oricărui tip de deșeu sau obiect, faptă prevăzută și pedepsită de OUG 38/2022.

 

Ieri, 12 mai a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Guești au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un participant la trafic pe drumul național european E85, cu privire la faptul că, pe raza comunei Slobozia Bradului, se manifestă un incendiu de deșeuri.

Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 23 de ani, angajat al unei societăți comerciale, bănuit că ar fi incendiat deșeuri, respectiv anvelope și cabluri provenite din instalații auto.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de „incedierea oricăriu tip de deșeu și/sau substanță sau obiect”.

Buletin de presă al IPJ Vrancea, 13 mai 2022

imagine cu rol de prezentare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?