Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

VIDEO și GALERIE FOTO! Copiii au aflat secretele igienei mâinilor, în Piața Unirii din Focșani

Zeci de elevi de la mai multe unități de învățământ din municipiu au participat, în Piața Unirii, la evenimentul organizat de Primăria Focșani și Spitalul Județean, pentru a marca „Ziua Mondială a Igienei Mâinilor”. Asemenea campanii sunt organizate de peste cinci ani de zile de către echipa Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, deoarece igiena mâinilor reprezintă un gest simplu care de foarte multe ori face diferența între viață și moarte. „Nu este primul parteneriat cu Primăria Focșani. În pandemie am mai avut parteneriate iar astăzi, după doi ani de pandemie am ieșit din spital și am venit în mijlocul copiilor, adulților, focșănenilor”, a spus managerul Spitalului Județean, Costel Mîndrilă. Alături de managerul spitalului au fost prezenți directorul medical, dr. Mihai Dumitrescu, dr. Florentina Dudu, șefa Secției Interne, dr. Vasile Ursărescu, medic infecționist, dr. Diana Stoica, epidemiolog.

Prezent la eveniment, primarul Cristi Misăilă a subliniat importanța igienei mâinilor pentru sănătate. „Este foarte important pentru fiecare dintre voi să știm că, pentru a ne ține departe de spital, trebuie să avem mâinile curate. Dumnealor au venit pentru a face câteva demonstrații, să ne arate cum să facem să avem o igienă a mâinilor cât mai bună. Noi am avut întotdeauna deschidere, am fost alături de Spital, de tot ce înseamnă asistență medicală pentru cetățenii din Focșani dar mai ales pentru voi, dragi copii. În toate școlile unde am derulat proiecte de reabilitare, principalul obiectiv a fost cel de a vă asigura cele mai bune condiții și să puteți avea o igienă cât mai bună. În continuare ne dorim acest lucru pentru că este extrem de important să avem o educație sănătoasă, să avem copii sănătoși, să avem un viitor sănătos. Vă felicit pentru această inițiativă. În timpul pandemiei, acele acțiuni derulate în fiecare școală cu cadrele medicale, care au arătat ce înseamnă o igienă a mâinilor cât mai bună, au dus probabil și la o scădere a numărului de cazuri de infecții cu Sars-Cov 2. Ne dorim în continuare să avem o minte sănătoasă într-un corp sănătos pentru un viitor sănătos”, a spus primarul Cristi Misăilă.

Micile ateliere organizate pentru copii dar și pentru părinții lor:

– Colțul „Laboratorul de Microbi”– unde micii participanți au aflat despre lumea microbilor și cum o igienă corectă a mâinilor poate să țină la distanță microbii
– Colțul „Cabinetului medical”– unde adulții au beneficiat de o consultație (evaluarea TA, glicemiei etc) și de sfaturi și îndrumări utile din partea medicilor prezenți
– Colțul de creativitate – unde copiii s-au distrat și au aflat cum să se protejeze de microbi
– Colțul foto – unde micii participanți s-au fotografiat într-un cadru special.

De asemenea, copiii au primit diverse materiale pe care cadrele medicale le-au pregătit special pentru această zi: flaconașe de dezinfectant, pixuri în formă de mânuță, ecusoane cu mesaje, brățărele, baloane.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?