Ediția: Joi 18 aprilie 2024 Nr. 6607
Ediția: Joi 18 aprilie 2024 Nr. 6607

Iaşi: A fost semnat contractul privind finanţarea extinderii şi modernizării aeroportului

Directorul interimar al Aeroportului Internaţioonal Iaşi, Romeo Vatră, a semnat, miercuri, la Consiliul Judeţean, contractul privind finanţarea proiectului de extindere şi modernizare a aeroportului. Proiectul va fi finanţat cu bani europeni, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, valoarea totală fiind de 447,27 milioane de lei cu TVA, iar valoarea totală eligibilă este 303,25 milioane de lei. „T4 va fi cel mai mare terminal din ţară, după cel de la Otopeni, având o suprafaţă desfăşurată de 31.210 mp, pe trei niveluri, pe o lungime de 200 de metri şi o adâncime de 50 de metri. Iaşul va avea practic un Aeroport nou, care va putea procesa de 3,5 milioane pasageri pe an. Săptămâna viitoare va fi semnat şi contractul cu SC STRABAG SRL, pentru serviciile de proiectare, elaborarea documentaţiei tehnice şi execuţia lucrărilor de modernizare. Termenul pentru proiectul tehnic este de 4 luni, iar pentru realizarea lucrărilor este de 12 luni. Practic în 16 luni ar trebui să avem finalizat noul terminal”, a declarat directorul interimar Romeo Vatră. Proiectul de extindere a Aeroportului Internaţional Iaşi, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, presupune, pe lângă construirea terminalului T4, şi mărirea capacităţii de parcare, de la aproximativ 320 de locuri, la aproape 500 de locuri. (…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?