Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

A murit Ion Baniță, fost viceprimar al comunei Cârligele

Primăria din Cârligele a anunțat cu tristețe că domnul Ion Baniță, fost viceprimar al comunei, timp de 16 ani, s-a stins astăzi din viață.

„Deşi nu ne plac veştile triste, uneori, suntem nevoiți să le transmitem. Cu durere și cu o adâncă părere de rău, anunțăm trecerea la cele veșnice a domnului Ion Baniță, viceprimar al comunei în perioada 2004-2020.Un om în puterea vieții, un om deosebit, un coleg devotat și implicat, care a slujit în cadrul comunității noastre mai mulți ani, în calitate de viceprimar și consilier local.

Persoanelor care doresc să participe la slujba de înmormântare a fostului nostru coleg, le aducem la cunoștință faptul că aceasta va avea loc vineri, 06.05.2022, ora 11:00, la Biserica Sfântul Nicolae – Cârligele Vale.

Suntem alături de familie, căreia îi adresăm sincere condoleanțe și multă putere în aceste momente grele!!!”, este anunțul postat pe Facebook de Primăria Cârligele.

Considerat a fi unul dintre oamenii valoroși ai comunei Cârligele, respectat și îndrăgit de întreaga comunitate, domnul Ion Baniță și-a dedicat o mare parte din viață administrației locale, mereu alături de cei care îi solicitau ajutorul.

Monitorul de Vrancea transmite condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?