Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611
Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611

Trei elevi de liceu s-au bătut pe holuri din cauza unei postări pe Instagram

Doi elevi de liceu au fost cercetați pentru lovire și alte violențe în urma unui incident pe care l-au avut cu un alt elev al aceleiași unități de învățământ din Panciu, mărul discordiei fiind o postare pe Instagram. Postarea în cauză aparținea elevului care a făcut plângerea penală, iar pentru că unul dintre suspecți nu a dorit să îi dea „like”, cei doi s-au jignit la acea dată, culmea, chiar în ziua de Crăciun a anului 2021. În timpul anchetei s-a stabilit că după câteva zile, când elevii s-au întors la școală, cei doi adolescenți s-au întâlnit pe hol. De această dată, fiind față în față, nu s-au limitat doar la înjurături și jigniri. Astfel, partea vătămată a arătat că suspectul, încă deranjat de cuvintele și expresiile jignitoare pe care i le adresase pe Instagram, 1-a întrebat „dacă este șmecher”, după care l-a lovit cu pumnul în zona feței. Partea vătămată a ripostat, iar în conflict a intervenit și cel de-al doilea suspect, care 1-a lovit cu pumnul în abdomen. 

Anchetatorii nu s-au bazat însă doar pe declarațiile celor implicați sau ale martorilor, așa că au solicitat conducerii liceului în cauză să le pună la dispoziție imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Cu toate acestea, răspunsul a fost că sistemul de supraveghere nu a funcționat din cauza unor defecțiuni, iar imagini au fost puse la dispoziție de unul dintre suspecți, care filmase câteva scene din conflict cu ajutorul telefonului mobil. De aici, chiar dacă anchetatorii au concluzionat că faptele celor doi suspecți întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, soluția a fost una de renunțare la urmărirea penală, care a fost confirmată și de instanță. „Se constată că părţile implicate în conflict sunt elevi ai Liceului (…), iar conflictul a avut loc pe fondul unor discuţii anterioare dintre persoana vătămată şi suspectul (…). Persoana vătămată este şi ea conflictuală, având o atitudine arogantă faţă de colegi şi adresând expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă la adresa lor, fiind implicată şi în alt dosar penal ca persoană vătămată. Conflictul dintre părţi nu a avut urmări grave, a constat doar în aplicarea unor lovituri cu palma în zona feţei şi zona abdomenului, fără a se produce leziuni, constatate printr-un certificat medico-legal. Suspecţii nu sunt înscrişi cu menţiuni în cazierul judiciar. 

Din probatoriul administrat rezultă că (…) a fost cel care iniţial a adresat cuvinte vulgare suspectului (…), prin intermediul reţelelor de socializare. Tot (…) este şi cel care a aplicat prima lovitură suspectului, însă acesta din urmă nu a formulat plângere prealabilă. Persoana vătămată a încercat să-1 lovească şi pe suspectul (…), însă a ratat lovitura. Întrucât suspectul (…) are vârsta de 15 ani, nu poate fi obligat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, şi ar fi inechitabil ca doar suspectul minor (…) să fie obligat. De asemenea, comportamentul violent al persoanei vătămate nu justifică impunerea unor obligaţii suspecţilor, atâta timp cât chiar (…) a iniţiat conflictul verbal, apoi cel fizic. 

Considerăm că audierea ca suspecţi a minorilor a fost de natură a-i face să conştientizeze consecinţele faptelor şi gravitatea acestora, putând să escaladeze dimensiunea unui simplu conflict între colegi de şcoală şi să dobândească valenţe penale. Faţă de cele de mai sus, există o disproporţie vădită între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea în continuare a procesului penal şi gravitatea urmărilor produse prin săvârşirea infracţiunii, astfel că nu există un interes public pentru continuarea urmăririi penale”, se arăta în ordonanța procurorilor, așa cum apare pe rejust.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?