Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei se implică în ajutorarea refugiaților ucraineni

Prima duminică a Postului Mare a adunat sute de credincioși în Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, care au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de cinci preoți și patru diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei și de Corala Ortodoxă Mixtă „Neagu Ionescu” a Catedralei Arhiepiscopale. La sfârșitul Sfintei Liturghii, Chiriarhul locului a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei, în care s-a amintit că, începând din anul 843, prima duminică a Postului Sfintelor Paști a devenit, pentru întreaga lume ortodoxă, zi de mare sărbătoare, când celebrăm biruința dreptei credințe asupra tuturor ereziilor și rătăcirilor.

Ierarhii Sfântului Sinod au subliniat că este foarte important „să folosim perioada Postului Mare ca prilej de rugăciune smerită, pocăință sinceră și fapte de milostenie, să ne spovedim mai des și să ne împărtășim mai des cu Sfânta Euharistie, ca pregătire pentru marea sărbătoare a Sfintelor Paști”. Ca și în anii precedenți, credincioșii au fost îndemnați să contribuie la colecta pentru Fondul Central Misionar, prin care este susținută lucrarea misionară și socială a Bisericii și sunt sprijinite parohiile sărace din țară și din străinătate.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a precizat că, anul acesta, la nivelul Eparhiei Buzăului și Vrancei, colecta se va prelungi până în Duminica Sfintei Cruci, iar sumele strânse vor fi destinate exclusiv ajutorării refugiaților ucraineni de pe teritoriul țării noastre, într-o formă organizată, prin Sectorul Social-filantropic și misionar, în vederea achiziționării de alimente, produse de igienă, medicamente și alte obiecte de strictă necesitate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?