Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Doi copii din Iaşi şi Suceava, beneficiarii unui transplant de rinichi prelevaţi de la un băiețel în moarte cerebrală

Doi copii a căror viaţă depindea de dializă au primit şansa la o viaţă normală în urma transplantului renal efectuat la Spitalul „Dr.C.I.Parhon” din Iaşi, donatorul fiind un băiat de doi ani din Botoşani, aflat în moarte cerebrală după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc de locuinţe. Conf. univ. dr Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Dr. C.I.Parhon”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că doi copii în vârstă de 11 şi 17 ani au primit o şansă la o viaţă normală în urma transplanturilor de rinichi realizate în cursul zilei de luni în Compartimentul de Transplant Renal.

Intervenţiile chirurgicale au fost posibile în urma prelevării de organe care a avut loc în aceeaşi zi, la Spitalul de Pediatrie „Sf. Maria”. Donatorul este un băiat de doi ani care a fost declarat în moarte cerebrală după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc din Botoşani, el devenind astfel salvatorul a doi copii ce se aflau pe lista de aşteptare pentru un organ sănătos.

Potrivit sursei citate, unul dintre pacienţii transplantaţi este un băiat de 11 ani, din Iaşi, care a început şedinţele de dializă din 2020 după ce a fost diagnosticat încă de la naştere cu o malformaţie urologică, iar la vârsta de 9 ani a fost necesară iniţierea dializei. Cel de-al doilea beneficiar al unui transplant renal este o fată de 17 ani, din Suceava, care făcea dializă din 2016, ea fiind diagnosticată din primii ani de viaţă cu insuficienţă renală. Ambii beneficiari se aflau în evidenţele Spitalului „Sf. Maria” din Iaşi, unde făceau şi şedinţele de dializă, de trei ori pe săptămână. „A fost implicată o echipă multidisciplinară, pentru că intervenţiile au avut o amploare mai mare având în vedere că au fost efectuate două transplanturi în acelaşi timp. Este o colaborare strânsă între cele două spitale. Partea de recoltare s-a realizat împreună cu echipele de medici urologi şi de chirurgie pediatrică şi anestezie, care au participat inclusiv la intervenţie. Evoluţia celor doi este favorabilă, copiii se află în Compartimentul de Transplant Renal, unde se recuperează după intervenţie”, a declarat conf. dr. Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon”.

Conform sursei citate, în cei 22 de ani de când s-a făcut primul transplant de rinichi la Iaşi, au fost transplantaţi 14 copii, iar şase dintre aceştia au primit şansa de la un donator în moarte cerebrală. Cel mai recent transplant a fost realizat la începutul lunii februarie, când tatăl unui adolescent în vârstă de 17 ani a donat fiului un rinichi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?