Ediția: Luni 7 octombrie 2024 Nr. 6730
Ediția: Luni 7 octombrie 2024 Nr. 6730

Vrancea către dezvoltare! Un parc industrial va revigora județul din punct de vedere economic

Consiliul Județean Vrancea continuă demersurile pentru realizarea unui Parc Industrial la Garoafa, prin care se urmărește revitalizarea economiei locale, atragerea investitorilor și creșterea locurilor de muncă. În acest context, Consiliul Județean Vrancea a scos la licitație serviciile de proiectare pentru elaborare PUZ, studii de specialitate și Studiu de fezabilitate aferente obiectivului de investiții „Construire Parc Industrial Vrancea”.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a declarat că investiția de tip Parc Industrial este menită să întărească diversitatea sectorului economic și utilizarea eficientă a terenurilor din zona în care este planificată această investiție. Practic, arată Cătălin Toma, această investiție răspunde la unele deficiențe la nivel economic și demografic cu care se confruntă județul Vrancea, dintre care a menționat: nivelul scăzut al investițiilor în resurse umane la nivel de IMM; migrarea și emigrarea forței calificate de muncă; specializarea redusă a personalului din unele sectoare industriale, coroborată cu lipsa unor programe reale de reconversie, conduc la scăderea atractivității zonelor respective pentru investitori; existența unui sector de cercetare-dezvoltare redus; scăderea numărului de firme active; lipsa unei rețele funcționale de afaceri; economia locală depinde în mare parte de eficiența agricolă.

„Realizarea Parcului Industrial poate contribui la îmbunătățirea calității vieții în comunitatea județului nostru prin: crearea unor programe pentru atragerea și reținerea forței de muncă înalt calificată pe plan local și creșterea atractivității județului Vrancea pe piața muncii; facilitarea accesului tinerilor pe piața muncii; dezvoltarea unei piețe a muncii flexibilă și modernă; consolidarea și dezvoltarea sectorului productiv; diversificarea economiei în vederea acoperirii sectoarelor absente sau deficitare în mediul de afaceri local; asigurarea condițiilor pentru atragerea și susținerea investitorilor români și străini cu un real potențial economic, prin crearea și menținerea unor mecanisme cum ar fi mediu economic stabil, competiție liberă, sisteme de taxare coerente și transparente, etc. Practic, crearea unui parc industrial în Vrancea reprezintă una dintre principalele căi în vederea creșterii preponderenței sectorului privat în economie și stimulării investițiilor la nivelul județului“, a afirmat președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.

În luna august 2021, plenul Consiliului Județean Vrancea a votat proiectul de hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiţii „Construire Parc Industrial Vrancea”. În interiorul Parcului industrial se propun următoarele zone funcționale: Zona pentru Logistică; Zona pentru Industrie mare; Zona pentru Industrie medie; Zonă pentru Industrie ușoară; Zona pentru Ateliere industriale; Zona pentru Instituții și servicii, comerț; Zona administrativă; Zona Tehnico-edilitară; Spații de locuit. De reținut că, tot în acest scop, Consiliul Județean a aprobat înființarea unei societăți comerciale care se va ocupa de buna funcționare și administrare a parcului industrial care va fi realizat în Vrancea. Societatea se numește Parc Industrial Vrancea SRL, iar decizia privind înființarea acesteia a fost luată de plenul Consiliului Județean.

Parcul industrial ar urma să funcționeze pe un teren în suprafață de 47,4 hectare situat pe raza comunei Garoafa, cu ieșire la DN 2 E85, situat în proximitatea satului Putna Seacă, teren preluat de Consiliul Județean Vrancea. „În perioada următoare vom face toți pașii necesari pentru realizarea acestei investiții de amploare”, a declarat președintele Consiliului Județean, Cătălin Toma. Crearea unui parc industrial în județul Vrancea reprezintă una dintre principalele căi pentru dezvoltarea economiei județului, prin atragerea și stimularea investițiilor private, care vor contribui la crearea de noi locuri de muncă și la dezvoltarea infrastructurii. Finanțarea ar urma să fie realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, inclusiv asigurarea utilităților, din fonduri europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?