-
CSM Focșani 2007 – ACS SportPlus Brăila 3-0 (25-17, 26-24, 25-11)
Formații
CSM Focșani 2007: Claudia Popa, Alecsia Dimofte, Dewnisa Cara, Cătălina Ciubotaru, Ilinca Știrbu, Andra Damaschin, Alessia Sima, Riana Bobeică, Delia Pădurean, Ioana Bădin, Valeria Robu, Maria Obodariu, Miruna Pușcă, Alexandra Diac. Antrenori, Cătălin Știrbu, Marian Apostu.
ACS SportPlus Brăila: Nadia Staicu, Roberta Rafoi, Alexandra Laurici, Alesia Cristea, Melania Duțu, Cătălina Margărit, Maria Belu, Elena Nedelcu, Anda Baciu, Alegria Rusoiu. Antrenori, Neculai Harabagiu. Constantin Baciu.
Orice s-ar întâmpla într-un meci al foarte tinerelor voleibaliste ale Focșaniului, este o plăcere să le vezi jucând. Iar când câștigă, este un motiv în plus de bucurie pentru jucătoare și pentru privitori. Regula pe care se pare că și-au impus-o este să facă spectacol! De bună calitate. Așa s-a întâmplat și sâmbătă, 5 februarie, în Sala Liceului cu Program Sportiv unde au întâlnit în Divizia A2 pe ACS SportPlus Brăila în fața căreia pierduseră în tur în deplasare, cu 0-3. Tot la zero s-a încheiat și returul, dar pentru focșănence. În primul set, diferențele de scor au fost tot timpul în favoarea gazdelor, dar nu mai mari de 2-3 puncte, până la 12-9, când s-a produs ruperea și CSM 2007 a câștigat cu 25-17. Cheia partidei a fost setul al doilea în care focșănencele au condus până la 14-13. A urmat o perioadă cu egalități și avantaj alternativ minim. După 22-22, brăilencele au trecut în față cu 24-22, și păreau că-și vor lua setul. Forcingul de final al gazdelor, cu 4 puncte câștigate consecutiv, le-a luat bucuria: scor 26-24. Ultimul set a fost, practic, o formalitate pentru CSM 2007 care a profitat din plin de căderea oaspetelor, care nu s-au regăsit după pierderea setului anterior! În etapa următoare, la 19 februarie, CSM Focșani 2007 va întâlni în deplasare pe CSM București.