Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

VIDEO: Consilierii județeni social-democrați: Administrația PNL taie panglici la proiectele inițiate de PSD

Consilierii județeni PSD au refuzat, marți, să participe la ședința ordinară a Consiliului Județean Vrancea. Aceștia nu au intrat on-line, iar cel care a explicat motivele social democraților a fost consilierul Cătălin Răducanu. Acesta a susținut că decizia președintelui Cătălin Toma de a organiza ședințele numai în sistem on-line este una abuzivă. „Motivarea cu pandemia nu este susținută, în Vrancea desfășurându-se evenimente în aer liber sau ședințe de partid cu participare mult mai mare decât la Consiliul Județean. Au fost momente când colegi de-ai noștri au depus jurământul, iar prezența consilierilor județeni în sală a fost necesară și s-a putut realiza ședința cu prezență fizică. Oricum, ați declarat împreună cu colegii de partid că aveți o altă majoritate constituită la nivelul județului Vrancea și nu aveți nevoie de prezența fizică a consilierilor PSD”, a declarat consilierul Cătălin Răducanu, într-o intervenție online la ședința Consiliului Județean.

Social democrații au transmis și un comunicat de presă în care au explicat motivele deciziei de a boicota ședința administrației județene:

„Grupul Consilierilor PSD din Consiliul Județean Vrancea consideră abuzivă și nejustificată poziția președintelui CJ Vrancea, Cătălin Toma, de a convoca permanent ședințele celui mai important for decizional din județ doar în sistem on-line. Pe cale de consecință, am decis să refuzăm invitația acestuia de a participa la ședința ordinară din luna ianuarie 2022.

Considerăm că această abordare a președintelui CJ Vrancea nu este benefică dezbaterii proiectelor, fapt dovedit și de modul cum luările de cuvânt sau solicitările formulate anterior au fost tratate de către acesta, în bătaie de joc sau cu remarci ironice și, mai ales, fără a da voie aparatului de specialitate să răspundă solicitărilor venite din partea consilierilor județeni PSD. Proiectele propuse pentru aprobare în ședințele Consiliului Județean fac referire la TOT județul Vrancea, au interes pentru TOȚI vrâncenii și credem că este o lipsă de respect la adresa acestora modul cum sunt aceste proiecte dezbătute.

Am înțeles că PNL Vrancea, inclusiv prin vocea președintelui său, dorește să formeze alianțe locale (unele din ele chiar împotriva votului dat de vrânceni în 2020). Este o decizie politică a dumnealor și înseamnă că nu mai au nevoie de votul celui mai mare grup de consilieri. Vrâncenii ne-au dat încrederea lor și ne-au acordat votul, iar maniera forțată în care președintele Toma dorește să își impună voința este împotriva acestui vot. Am încercat să discutăm civilizat, am susținut diferite aspecte în cadrul ședințelor de consiliu județean și toate acestea au fost susținute de vrâncenii care ne-au votat. Se pare că acest lucru nu contează pentru PNL și pentru Toma.

Nu avem altceva de făcut decât să constatăm că în Vrancea 33% este mai mare decât 63% și să acceptăm că reprezentăm, de fapt, opoziția. Ca partid de opoziție vom lupta permanent pentru ca nevoile și dorințele celor care ne-au votat să fie auzite, chiar dacă asta îi place lui Toma sau nu.

Și da, domnule președinte, aceasta este o DECLARAȚIE POLITICĂ, cum vă place să ne spuneți cu reproș atunci când adevărul vă este potrivnic, atunci când faptele contrazic pozele dumneavoastră foarte bine aranjate unde vă lăudați cu realizările altora, atunci când interesul meschin al unor grupuri pe care le reprezentați este arătat vrâncenilor și nu prea vă convine asta, atunci când bugetele localităților sunt distribuite politic, din pixul dumneavoastră, călcând în picioare orice urmă de corectitudine. Nu vom lăsa aceste lucruri să fie ascunse sau trecute cu vederea, nu vă vom ajuta să ascundeți gunoiul sub preș. Vom face opoziție. Nu ne vom lăsa intimidați de propaganda pe care încercați să o promovați la nivelul județului și o să vă lăsăm să vă asumați, alături de majoritatea pe care cu atâta plăcere o lăudați, toate rezultatele acestei atitudini sfidătoare și lipsită de dialog”.

Replica președintelui Consiliului Județean

Replica președintelui Consiliului Județean, Cătălin Toma, nu a întârziat să apară, într-o postare pe pagina sa de Facebook:

„Prima formă de respect față de alegători este prezența la ședințele forului în care ai fost ales!

Consiliului Județean i se mai spune și mini-parlament, reprezentând locul unde aleșii locali dezbat proiectele pentru cetățeni, unde dreptul de a vota se obține după ce se depune jurământul prin care te angajezi să faci tot ceea ce stă în puterile şi priceperea ta pentru binele locuitorilor județului.

Pentru a dezbate ceva, în primul rând trebuie să fii prezent. Absența de la ședințele Consiliului Județean reprezintă o formă de dispreț la adresa celor care te-au votat, și-au pus speranța în tine să-i reprezinți. Mai mult, înseamnă lipsă de asumare față de proiectele propuse, proiecte care de fiecare dată au fost întocmite cu bună credință, în litera și spiritul legii și în deplină transparență.

Codul Administrativ prevede, din fericire, măsuri la adresa celor care transformă Consiliul Județean în loc de joacă al orgoliilor. Șantajul politic ar trebui să dispară, iar dialogul bazat pe argumente să fie soluția pentru a ajunge la un consens. Fac apel la consilierii PSD să iasă de sub influența unor „eminențe cenușii” și să nu uite că-i reprezintă pe vrânceni atât fizic, cât și online, în toate structurile în care au fost aleși.”

Administrația PNL taie panglici la proiectele inițiate de PSD

Consilierii județeni PSD au organizat ulterior o conferință de presă la sediul partidului, în care au arătat că boicotul este un semnal de alarmă pe care îl trag asupra modului în care au loc ședințele comisiilor de specialitate și ședințele Consiliului Județean, respectiv doar în sistem on line și fără posibilitatea de a dezbate proiectele de hotărâre care trebuie votate, fără a li se oferi răspunsuri la întrebările din timpul ședințelor. Social democrații au acuzat că Regulamentul Consiliului Județean nu permite organizarea de ședințe în format mixt, adică fizic și on line, pentru consilierii care nu pot participa din diferite motive. În schimb, formatul mixt este permis la Consiliul Local Focșani sau în Parlamentul României. Mai mult, în sala de ședințe a Consiliului Județean Vrancea au avut loc mai multe ședințe cu directori de instituții publice și chiar ședințe de partid, în care nu a mai fost invocat gradul de infectare cu Covid 19. „Exceptând proiectul pentru stabilirea traseelor la transportul județean, la niciun alt proiect nu am fost invitați la dezbatere și nu ni s-a cerut punctul de vedere înainte de ședințele Consiliului Județean. De răspuns în timpul ședințelor la interpelări nici nu mai discutăm. La vot, ori de câte ori am avut amendamente, acestea nu au trecut. Toate proiectele sunt votate pe repede înainte de cei care reprezintă forul decizional, majoritatea PNL-USR-ALDE”, a spus consilierul județean, Cătălin Răducanu.
Acesta a afirmat că PSD are cel mai mare grup de consilieri județeni, ceea ce arată numărul mare de vrânceni care le-au dat votul la ultimele alegeri locale.
„Noi, consilierii PSD, avem dreptul, pentru voturile vrâncenilor care ne-au mandatat și ne-au trimis în acest for legislativ să primim răspunsuri la aceste solicitări, unele venite chiar din partea cetățenilor”, a spus consilierul județean. Acesta i-a cerut președintelui Consiliului Județean să aibă o poziție „mai flexibilă și mai deschisă” și să permită aparatului de specialitate să dea răspunsuri consilierilor județeni în cadrul ședințelor. „Nu există o problemă cu formatul online, dacă sunt permise dezbaterile. Avem o problemă cu modul în care sunt conduse ședințele, pentru că nu avem dreptul de a primi răspunsuri”, a spus consilierul Cătălin Răducanu, care a subliniat că PSD nu s-a opus proiectelor de dezvoltare a județului. De altfel, social democratul a precizat că 99% dintre acestea au fost inițiate de administrația PSD și Marian Oprișan, iar administrația PNL taie panglici la proiectele inițiate de PSD.

Mi se spune să aștept 30 de zile, dar eu trebuie să votez astăzi”


Consilierul județean Dănuț Cristian a precizat că fără informații din partea aparatului de specialitate și fără dezbateri, nu pot fi luate cele mai bune decizii pentru cetățenii județului.
„Nici măcar ședințele de comisii nu se pot ține în Consiliul Județean Vrancea, asta înseamnă că nu putem interacționa cu aparatul de specialitate al Consiliului Județean. Nu putem avea informații clare pentru a lua cele mai bune decizii pentru cetățenii județului”, a spus consilierul Dănuț Cristian.
Consilierul județean Vasile Melinte a afirmat că, practic, consilierii județeni au devenit o masă de manevră care trebuie să voteze proiectele inițiate, fără să poată primi alte informații.
„Mă simt nedreptățit întrucât ne cere să votăm aproape în necunoștință de cauză. Dacă solicit un punct de vedere în comisia de buget finanțe mi se spune să aștept 30 de zile, dar eu trebuie să votez astăzi. Pregătirea ședințelor se face de comisii, de aceea sunt comisii de specialitate în Consiliul Județean, compartimente de contabilite, economice. Așa am ajuns o masă de manevră, să votăm în necunoștință de cauză. Nu trebuie să votăm doar pentru că suntem consilieri județeni. Acum ni se cere raportul de activitate. Ce să scriu acolo? Că am participat la ședințe online și nu am avut niciun fel de ședință de comisie de specialitate? De ce trebuie să votez în necunoștință de cauză aceste proiecte de hotărâre?”, a spus consilierul județean, Vasile Melinte.
Acesta a acuzat o decizie a Consiliului Județean prin care căsuța consilierilor județeni a fost mutată în holul instituției.
„Avem o sală unde ne întâlneam, consilierii județeni, unde puteam discuta proiectele iar acum ne-am trezit că trebuie să stăm de vorbă cu paznicul. Cred că am ajuns în momentul în care nu mai suntem consilieri județeni, am ajuns un grup care trebuie să votăm ideile președintelui Consiliului Județean”, a adăugat consilierul județean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?